Inițial, pe pancarte erau scrise mesaje precum „Deputați corupți”, „Armata rusă afară” sau „Justiție de buzunar”. Chiar la începutul evenimentului, acestea au fost însă aruncate la gunoi. „Am aruncat ce e rău, prezentăm ce e bun”, a spus președintele formațiunii, menționând că sloganul formațiunii a fost și este „Un om curat, parlament curat, o țară curată”.
Partidul Verde Ecologist a anunțat că are șapte priorități în programul electoral, primele trei fiind: educația, știința și cercetarea; sănătatea și protecția socială; protecția mediului. Formațiunea a promis că, dacă va ajunge la guvernare, va milita pentru trecerea la economia verde și pentru dezvoltarea surselor alternative de energie.
În total, în circumscripția națională au fost înregistrați 15 concurenți. Iată care sunt aceștia, în ordinea în care vor apărea în buletinul de vot: PDM, Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, PCRM, PSRM, PP Șor, PP Mișcarea Populară Antimafie, PP Partidul Nostru, PNL, PP Voința Poporului, Partidul Regiunilor, PP Democrația Acasă, PP Mișcarea Profesioniștilor Speranța-Nadejda, PP Patria, PP Verde Ecologist, PL.
Alegerile parlamentare din acest an vor avea loc după noul sistem electoral – mixt. Respectiv, 51 de deputați vor accede în Parlament în urma votului din cele 51 de circumscripții uninominale din țară (48) și de peste hotare (3), iar alți 50 de deputați vor fi aleși ca și până acum, în baza listelor de partid.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.