Propunerea legislativă va fi dezbătută zilele următoare de Comisia pentru sănătate şi prevede creşterea treptată, în următorii cinci ani, a vârstei la care se pot cumpăra ţigări, astfel ca până în 2024 să îşi mai poată cumpăra legal ţigări doar cei care au peste un secol de viaţă. Creșterea va fi etapizată. Astfel, se propune ca din 2020 să poată procura țigări doar cei trecuți de 30, apoi cei trecuți de 40 de ani în 2021, cei de peste 50 - 2022, 60 - în 2023 și într-un final, din 2024, că o poată facă doar centenarii.

În 2016, Hawaii a devenit şi primul stat american care a majorat vârsta legală pentru fumat la 21 de ani.

În sprijinul acestor decizii radicale, oficialii din Hawaii vin cu cifre. Potrivit datelor oficiale, bolile asociate fumatului provoacă anual moartea a peste 1.400 de oameni, iar costurile medicale se ridică la un peste 500 de milioane de dolari pentru statul american.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!