Această ceremonie are loc după soluţionarea unui vechi conflict pe tema numelui ţării între Macedonia şi Grecia vecină, stat membru NATO.

Fosta republică iugoslavă a ajuns la un acord cu Atena anul trecut prin care îşi schimbă numele în Republica Macedonia de Nord, pentru a se distige astfel de provincia greacă Macedonia.

Schimbarea numelui urmează să aibă loc în urma ratificării de către Grecia a protocolului de aderare la NATO a Macedoniei - care urmează să aibă loc în zilele următoare.

La ceremonia de miercuri au participat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, ministrul macedonean de Externe Nikola Dimitrov şi reprezentanţi ai celor 29 de stet membre NATO.

Rusia denunţă o extindere a NATO către est, pe care consideră o ameninţare directă la adresa securităţii sale.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!