SUA: Un alergător atacat de o pumă a ucis animalul cu mâna goală

SUA: Un alergător atacat de o pumă a ucis animalul cu mâna goală
Foto: veterinari-romania.ro



Un specialist în curse montane, „trail runner”, a ucis cu mâna goală o puma care l-a atacat într-un parc în statul Colorado, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP, citat de news.ro.
Bărbatul, care nu a fost identificat, a suferit răni grave, însă nu mortale, şi a fost spitalizat în urma atacului, luni, a precizat într-un comunicat Serviciul parcurilor şi faunei (CPW) din Colorado, un stat situat în vestul Statelor Unite.

Potrivit CPW, bărbatul alerga singur pe un munte din lanţul Rocky Montains când, spune el, a „auzit ceva în urma sa pe pistă şi a fost atacat de o pumă în timp ce se întorcea să vadă despre ce era vorba”.

„Puma s-a aruncat asupra alergătorului, l-a muşcat la nivelul feţei şi mâinii”, precizează Serviciul parcurilor. „El a fost în măsură să lupte şi să se elibereze de puma, omorând-o în autoapărare”.

În comunicat se precizează că alegătorul a reuşit „să sufoce animalul”, o pumă tânără al cărei corp a fost găsit la locul atacului. Potrivit ziarului local The Coloradoan, puma avea aproximativ 36 de kilograme.

Ty Petersburg, un reprezentant al CPW, a declarat că acest tip de atac este rar în Colorado. „Este regretabil că instinctele de vânător ale pumei au fost trezite de alegător”, a spus el.

Potrivit CPW, mai puţin de 20 de persoane au fost ucise de o pumă în Statele Unite în ultimii 100 de ani. Trei morţi şi 16 răniri au avut loc în Colorado începând din 1990.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ce modificări propun deputații PAS în proiectul de lege cu privire la piața petrolieră

Ce modificări propun deputații PAS în proiectul de lege cu privire la piața petrolieră

Moldova va începe să procure gaz din „surse alternative”, anunță prim-ministra Natalia Gavrilița. Negocierile cu Gazprom continuă

Moldova va începe să procure gaz din „surse alternative”, anunță prim-ministra Natalia Gavrilița. Negocierile cu Gazprom continuă

Numărul plăcuțelor neutre, oferite proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană, s-a dublat

Numărul plăcuțelor neutre, oferite proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană, s-a dublat

Advertoriale
Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Judecătoria Chișinău nu a dat curs cererii Nataliei Morari prin care aceasta a solicitat restabilirea în calitate de membră a Media Alternativă
  • 2
    Natalia Morari a dat în judecată TV8: Dorește să fie restabilită în calitate de membră a A.O. Media Alternativă
  • 3
    Fiul fostului procuror general din Rusia, Igor Ceaika laudă decizia lui Dodon de a renunța la mandatul de deputat
  • 4
    Ultimă oră! Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat: „Nu mă ascund după imunitate”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.