Încă o sărbătoare profesională: Când va fi marcată Ziua Administratorului Autorizat și de către cine va fi celebrată

Încă o sărbătoare profesională: Când va fi marcată Ziua Administratorului Autorizat și de către cine va fi celebrată

Administratorii Autorizați din Republica Moldova vor avea o sărbătoare profesională. Aceasta va fi marcată în fiecare an pe 17 februarie. O decizie în acest sens a fost luată, astăzi, de către Cabinetul de Miniștri. Potrivit Ministrului Justiției, Victoria Iftodi, scopul acestei sărbători este de a spori prestigiul și atractivitatea acestei profesii. Reper pentru identificarea datei în care urmează să fie sărbătorită ziua profesională a Administratorilor Autorizați a servit ziua creării organului respectiv.

„Odată cu intrarea în vigoare a Legii insolvabilității și a Legii cu privire la administratorii autorizați, a fost liberalizată profesia de administrator în procedurile de insolvabilitate. Conform acestei legi, administratorului i s-a conferit un statut special, care poate fi obținut prin autorizație, iar pentru acesta legea a impus criterii înalte de accedere în profesia respectivă” , a declarat Ministrul Justiției. Legea definește administratorul  autorizat  "orice persoană fizică învestită potrivit legii cu atribuţii de supraveghere şi/sau de administrare a persoanelor juridice de drept privat sau a întreprinzătorilor individuali aflaţi în proces de insolvabilitate sau de dizolvare".

Victoria Iftodi a precizat că proiectul nu implică cheltuieli suplimentare din partea statului.

Pe 17 februarie 2015 a avut loc primul Congres al Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova. Potrivit UAMM, în Moldova activează în prezent 169 de astfel de profesioniști.


Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Nemerenco, după acuzațiile aduse de Ceban: Îmi pare foarte rău că discută prin intermediul presei

Nemerenco, după acuzațiile aduse de Ceban: Îmi pare foarte rău că discută prin intermediul presei

Când va avea loc prima întâlnire dintre Biden și Macron, după criza de la jumătatea lunii septembrie

Când va avea loc prima întâlnire dintre Biden și Macron, după criza de la jumătatea lunii septembrie

Își vor alege primarul la primăvară. CEC a stabilit organizarea scrutinului într-o comună din Rezina

Își vor alege primarul la primăvară. CEC a stabilit organizarea scrutinului într-o comună din Rezina

Advertoriale
La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Vom primi gaz și de la olandezi. Compania Vitol a câștigat tenderul lansat de Energocom
  • 2
    Deputații ar putea rămâne fără imunitate. CC a avizat pozitiv proiectul de lege
  • 3
    Întrevederea cu Kozak, eșuată? PSRM nu a reușit să convingă Moscova să facă concesii în privința gazului
  • 4
    Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.