Dodon îndeamnă concurenții electorali să bea câte „o cană de ceai”. „Asumați-vă absolut toate consecințele”
Deși a spus că nu se implică în această campanie electorală, Igor Dodon a venit, totuși, cu un scurt comentariu. Mai degrabă, este vorba de un îndemn adresat concurenților electorali. „Beți câte o cană de ceai și nu mergeți cu fărădelegi”, a declarat acesta în debutul unei conferințe de presă organizată astăzi.

„Instituția prezidențială nu participă în campanii electorale, nu face agitație electorală și nu se va da atrasă în polemici electorale. Înțelegem că „la cineva nervii nu rezistă” din considerente că o să piardă aceste alegeri, dar vrem să dăm un mesaj foarte clar. Beți câte o cană de ceai și nu mergeți cu fărădelegi”, a declarat Igor Dodon.
Cât ține de constatarea Comisiei Electorale Centrale, care a menționat că Președinția utilizează resursele administrative în alegeri, contrar legii, Igor Dodon a venit cu o avertizare. „Dacă vreți să scoateți din cursă pe cineva, asumați-vă absolut toate consecințele. Cât de tare trebuie să vă temeți să interziceți președintelui să meargă în teritoriu? Unde s-a mai văzut așa ceva în 27 de ani? Vă temeți că mă întâlnesc cu oamenii? De ce vă temeți, aceea o s-o pățiți”, a declarat președintele, refuzând să răspundă la întrebări.
Astăzi, socialiștii urmează să organizeze un protest în fața Comisiei Electorale Centrale după ce a fost avertizat că a folosit resursele administrative. PSRM a dat vine pe democrați, menționând că PDM încearcă să excludă formațiunea din cursă. Democrații nu au comentat, deocamdată, acuzațiile.
La aceeași temă

Protest la Ambasada Rusiei de la Chișinău. Unioniștii cer eliberarea celor doi piloți moldoveni de la Moscova

Oficialii moldoveni au dat de cei doi piloți de la Moscova. S-au văzut doar 10 minute, după lungi tratative și verificări
