„Este incredibil că echipa autorităților Republicii Moldova nu are acces la cetățenii ei, este plimbată dintr-o parte în alta, de parcă se așteaptă să vina „salvatorul” ca să-i ia pe ostatici. Vă explic de ce cred că se întâmplă toate acestea! Pentru că tot ce vedem este o acțiune de imagine a cetățeanului Dodon Igor, pe care nu-l pot numi președinte. Acest om trebuie să plece mâine pe două zile la plimbare în Germania, iar celor de la Moscova li s-a spus să-i țină pe compatrioții noștri acolo, până își termina Dodon promenada prin Europa, ca să poată veni după ei, secondat de camere de luat vederi, să se filmeze cu ostaticii, să-i pună să facă declarații despre rolul lui de „erou salvator”. Iată care este scenariul!”, a scris Andrian Candu.

Democratul și-a reiterat poziția și i-a cerut lui Dodon să-i elibereze pe piloți din „captivitate electorală”. „Ce-i mai important pentru dvs, aducerea acasă a cetățenilor moldoveni sau plimbarea la Munchen? Știu, o să spuneți că starea de sănătate a piloților moldoveni este de vină și că ei își vor reveni misterios imediat ce vă terminați treaba în Germania. Dar vă informez că Guvernul a trimis o echipă de medici la Moscova, care sunt gata să acorde asistență medicală și să confirme sau infirme dacă starea de sănătate permite ca ei să fie aduși acasă. De ce medicilor nu li se permite accesul la ei? Ca să nu vadă că pot fi aduși chiar și azi acasă?! Deci, nu vă obosiți cu minciuni, puteți cu un simplu telefon să puneți punct acestui caz în care ați demonstrat cât de cinic sunteți, cât de puțin contează pentru dumneavoastră moldovenii, dar cât de mult preț puneți pe imaginea dvs. Domnule Igor Dodon, nu ați devenit eroul la care ați visat prin această acțiune, ați demonstrat doar cinism prin modul în care va folosiți în scop electoral de drama acestor doi oameni și a familiilor lor”, a continuat Candu.

Anterior, Igor Dodon a spus că va aduce cetățenii moldoveni acasă la întoarcerea dintr-o vizită pe care urmează s-o aibă în Germania. De partea cealaltă, încă de luni, o delegație de la Chișinău a mers la Moscova să vadă care este starea piloților și să-i aducă în Moldova. Aceasta însă nu a avut acces la ei. Singurul lucru pe care l-a aflat pe surse a fost că moldovenii nu sunt în custodia Guvernului rus, ci în cea a unei organizații non-guvernamentale.

Amintim că Procuratura Generală a anunțat că va investiga ultimele declarații din spațiul public privind implicarea unor forțe pentru a tergiversa procesul de eliberare a celor doi piloți moldoveni, ținuți în captivitate în Afganistan. Instituția nu a precizat însă despre declarațiile cui este vorba. Totuși, a menționat că, în cadrul măsurilor întreprinse, a constatat „mai multe încercări de așa-numită implicare în eliberarea ostaticilor a diferitor personaje, care de fiecare dată zădărniceau activitatea organelor de stat competente și tergiversau procesul de eliberare a victimelor”.

Luni, președintele Igor Dodon a organizat o conferință de presă în care a anunțat că, datorită intervenției Rusiei, piloții moldoveni au fost eliberați din captivitatea talibanilor. Ulterior, la fel pe Facebook, Andrian Candu l-a acuzat pe Dodon că ține piloții moldoveni în captivitate la Moscova, ca „ostatici electorali”.

Pe 24 noiembrie 2015, în Afganistan s-a prăbușit un elicopter moldovenesc. Unul dintre membrii echipajului, căpitanul, a fost ucis, iar ceilalți doi moldoveni au fost luați prizonieri de talibani. Conform versiunii oficiale, elicopterul a fost doborât de un tir cu armament neidentificat, de către forțele talibane. La acel moment, la bordul navei se mai aflau 18 pasageri. Salvatorii au găsit elicopterul prăbușit, lângă care erau patru cadavre. Nu se cunosc amănunte despre soarta celorlalți supraviețuitori.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!