Spre deosebire de sondajul realizat de aceeași companie în luna ianuarie, acum respondenții par să fie mai informați despre anumiți candidați. Astfel se explică, de exempu, scăderea mențiunilor lui Igor Dodon. Numărul indecișilor este însă mai mare. 

Pe circumscripțiile uninominale, cetățenii par să aibă aceleași preferințe ca și pentru circumscripția națională. Astfel că în clasamentul formațiunilor ai căror candidați ar fi cei mai votați intră PSRM, Blocul ACUM, PDM și Partidul Șor.


 Răspunsurile oferite la întrebarea "Cine cred că va câștiga în circumscripția uninominală din care fac parte" schimbă, însă, clasamentul. Astfel, pe locul doi după PSRM vine PDM, iar Blocul ACUM ajunge pe trei.

  

Topul partidelor pare să rămână același ca și în alte sondaje. PSRM ar aduna cele mai multe voturi, urmat de Blocul ACUM și Partidul Democrat, cu o mică distanță între ele. 

De menționat că aici, ca și în cazul circumscripțiilor uninominale, numărul indecișilor a crescut substanțial.

 

Excluzând indecișii, se observă că ar crește numărul votanților socialiști și democrați. 

În baza acestor rezultate, distribuția mandatelor în Parlament pentru circumscripția națională ar arăta astfel:

Sondajul a fost realizat de compania Date Inteligente în perioada 6 - 13 februarie 2019.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!