„În timp ce alte țări au o mulțime de confruntări, inclusiv armate, care pornesc de la divergențele de ordin confesional, în RM este exact invers, creștinismul ortodox asigură în mare parte legătura între etniile conviețuitoare. Ortodoxia ne poate ajuta nu doar să prevenim conflicte, dar și să le soluționăm pe cele care există. Chiar în procesul de reintegrare teritorială a țării trebuie să rezervăm creștinismului ortodox o funcție de bază. Avem aceeași religie, avem aceleași interese, viziuni și dorințe. Acest adevăr trebuie pus în capul mesei și numai atunci vom putea ajunge la realizarea obiectivelor comune”, a declarat Olga Rață.

De asemenea, potrivit ei, „ortodoxia ne poate ajuta și în bunele relații în plan extern”. „Creștinismul ortodox este împărtășit astăzi de majoritatea populației din țările cu care RM are bună înțelegere. Aceste relații pot fi dezvoltate în continuare, iar faptul că suntem creștini ortodocși ne ajută să soluționăm multe probleme pe plan extern”, a sexplicat socialista.

Declarațiile au făcute în cadrul unei conferințe intitulată „Familia tradițională”. „Suntem prizonierii situației în care guvernarea noastră ia credite externe, îndeplinește obligații care nu au nicio legătură cu poporul nostru, în schimbul propagării așa-ziselor drepturi ale minorităților sexuale. Niciodată nu am avut așa ceva ca în centrul orașului să mărșăluiască oameni care ne sunt străini. Ca familia să se păstreze, avem nevoie de o abordare complexă. Noi, PSRM, vom anula aceste lucruri păcătoase, vom interzice prin lege aceste marșuri. Noi vom pleda în continuare pentru familia tradițională”, a declarat socialistul Vladimir Odnostalco.

Evenimentul a fost organizat la o zi distanță de la apariția poziției organizației Centrul de Informații GENDERDOC-M, care s-a declarat întristată că în Moldova homofobia continuă să fie folosită ca unealtă în luptele politice.

Amintim că, în total, în circumscripția națională au fost înregistrați 15 concurenți electorali. Iată care sunt aceștia, în ordinea în care vor apărea în buletinul de vot: PDM, Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, PCRM, PSRM, PP Șor, PP Mișcarea Populară Antimafie, PP Partidul Nostru, PNL, PP Voința Poporului, Partidul Regiunilor, PP Democrația Acasă, PP Mișcarea Profesioniștilor Speranța-Nadejda, PP Patria, PP Verde Ecologist, PL.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!