Strategia de 3,5 miliarde de dolari prin care NASA ar putea neutraliza supervulcanul care amenință omenirea

Strategia de 3,5 miliarde de dolari prin care NASA ar putea neutraliza supervulcanul care amenință omenirea
Foto: digiromania.ro

Oamenii de știință de la NASA au făcut public, în urmă cu aproape doi ani, un raport până atunci secret, care atesta existența unui supervulcan aflat sub Parcul Național Yellowstone. Sub cei 8.991 de kilometri pătrați ai paradisului natural clocotește o enormă pungă de lavă, se arată în raportul publicat de NASA în 2017. De atunci, oamenii de știință au încercat să vină cu o strategie prin care să salveze continentul, în cazul unei erupții, scrie digi24.ro.

Supervulcanul din Parcul Național Yellowstone are o adâncime de sute de metri, este mai mare decât statul Rhode Island și capabil de erupții de mii de ori mai violente decât orice altă erupție a unui vulcan de până acum. Este unul dintre cei trei supervulcani aflați pe teritoriul Statelor Unite și este considerat cel mai amenințător.

Dacă vulcanul din Yellowstone ar erupe, ar fi catastrofic. Erupția ar aruca în aer un munte de cenușă, mai înalt decât Everestul, care ar îngropa toate orașele din zonă sub cel puțin 1 metru de cenușă, iar norul creat ar bloca lumina soarelui timp de zeci de ani.

În cele din urmă temperatura medie a planetei ar scădea, plantele ar muri, iar agricultura ar deveni imposibilă. Organizația Națiunilor Unite estimează că planeta ar rămâne fără alimente în decurs de două luni de la erupția supervulcanului, scrie Business Insider.

În ultimii 2,1 milioane de ani, vulcanul Yellowstone a erupt de trei ori, adică aproximativ o dată la 600.000 de ani. Ultima erupție a vulcanului a avut loc în urmă cu aproape 600.000 de ani, însă asta nu înseamnă neapărat că suntem aproape de momentul unei noi erupții.

Oamenii de știință spun că nu va erupe acum, nici peste 1.000 de ani. Ar putea dura chiar și milioane de ani până când se va produce o nouă erupție. Totuși, cercetătorii de la NASA vor să ia măsuri pentru a se asigura că supervulcanul nu va mai pune niciodată în pericol planeta și omenirea. Iar pentru a face asta, au elaborat o strategie ingenioasă, ale cărei costuri sunt însă pe măsură: până la 3,5 miliarde de dolari.

Potrivit sursei citate, strategia presupune răcirea vulcanului. Anual, vulcanul Yellowstone produce suficientă căldură pentru a alimenta șase centrale electrice. Aproximativ 60-70% din căldură este eliberată prin gheizere și izvoare fierbinți, în timp ce restul căldurii rămâne în interiorul vulcanului.

Oamenii de știință intenționează să sape mai multe puțuri în jurul perimetrului pe care se întinde supervulcanul. Acestea ar urma să fie printre cele mai adânci din lume, ajungând la o adâncime de până la 10 kilometri. Prin aceste puțuri ar urma să fie pompată apă rece care, în timp, ar duce la crearea unui perete de stâncă în jurul camerelor cu magmă din interiorul vulcanului. Apa încălzită din vulcan ar putea fi apoi folosită pentru a alimenta cu energie un generator uriaș. Yellowstone ar putea deveni astfel cea mai mare centrală geotermală din lume.

În teorie, cercetătorii cred că o astfel de strategie poate fi implementată. În practică, însă, costurile s-ar ridica la aproximativ 3,46 miliarde de dolari, adică în jur de 20% din bugetul anual al NASA, iar răcirea vulcanului nu s-ar întâmpla peste noapte, ba dimpotrivă. Ar putea dura până la 16.000 de ani pentru ca pereții de stâncă să se formeze în interiorul vulcanului. În plus, oamenii de știință trebuie să mai efectueze cercetări pentru a stabili dacă pereții de stâncă nu ar destabiliza vulcanul și nu ar putea declanșa o erupție de proporții catastrofale.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)

„Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)

Descoperă „La Dolce Vita” a Olgăi Țăpordei. Un proiect video, marca Zahăr Cinci Inimioare

Descoperă „La Dolce Vita” a Olgăi Țăpordei. Un proiect video, marca Zahăr Cinci Inimioare

Podcastul #WINEderfulWoMen, episodul 2: Vinuri nemachiate, muzică de calitate, dorința de a construi o industrie durabilă – toate în bagajul de viață al Dianei Lazăr

Podcastul #WINEderfulWoMen, episodul 2: Vinuri nemachiate, muzică de calitate, dorința de a construi o industrie durabilă – toate în bagajul de viață al Dianei Lazăr

Advertoriale
CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

Vinde și cumpără valută în numerar la atm-urile maib, iar restul redirecționează-l pe cardul maib

Vinde și cumpără valută în numerar la atm-urile maib, iar restul redirecționează-l pe cardul maib

Linella lansează o nouă campanie de imagine „Zi de zi adunăm Moldova la masă”

Linella lansează o nouă campanie de imagine „Zi de zi adunăm Moldova la masă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII|
    PROFESIONIȘTII|
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE
  • 2
    Andrei Spînu le mulțumește cetățenilor pentru reducerea consumului de gaz. În septembrie s-a utilizat cu 30% mai puțin gaz decât în aceeași perioadă a anului trecut
  • 3
    Germania a respins propunerea Rusiei de a primi gaze prin gazoductul Nord Stream 2
  • 4
    Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, ridicat la rangul de general-colonel. Putin a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.