O tânără din Marea Britanie a orbit și a intrat în insuficiență renală după ce a băut un cocktail în orașul Zante, de pe insula grecească Zakynthos, în august 2016, scrie BBC News, citat de digi24.ro. L încăa trei ani după incident, nimeni nu a fost pedepsit.Hannah Powell, în vârstă de 23 de ani, a băut un cocktail cu votcă amestecată cu metanol. La scurt timp, fata a început să se simtă epuizată și să verse. Ea și-a dat seama că e ceva în neregulă abia când s-a trezit în camera de hotel și a crezut că erau stinse luminile.
„Am sugerat să dăm draperiile la o parte, iar prietenii mei mi-au spus că erau deja deschise. Nu mi-am dat seama ce se întâmpla. Am crezut că ei glumesc, așa că m-am ridicat să aprind luminile. Apoi am început să mă panichez, pentru că lumina era aprinsă, iar eu nu mai vedeam nimic”, a povestit britanica.
Hannah a fost transportată de urgență la un spital din Zante, apoi dusă la un spital de pe continent. Fata era confuză și delira, așa că a crezut că a fost răpită.
„Nu înțelegeam de ce nu văd. Am crezut că aveam ceva pe ochi, pe cap. Am vorbit la telefon cu tata și mi-a spus să nu îmi fac griji. Îmi amintesc că țineam strâns telefonul în mână, de frică să nu mi-l ia”, adaugă ea.
Analizele din spital au confirmat faptul că Hannah se intoxicase cu metanol, după ce consumase votcă amestecată cu substanța toxică. Prietenii ei băuseră același cocktail, însă au suferit doar crampe stomacale, dar fără efecte pe termen lung.
„Aparent, mafia locală prepară acest amestec și îl vinde ieftin în baruri. Iar localurile își fac stocuri din el. Îl pun în sticle originale, așa că nu ai cum să îți dai seama. Iar cei din baruri îl folosesc în cantități mai mici, pentru că e mai puternic la gust. Însă este atât de periculos”, explică Hannah.
Tânăra a revenit acasă, în Middlesborough, după câteva săptămâni și a trebuit să se obișnuiască să trăiască oarbă. În plus, timp de 18 luni a făcut dializă, pentru că avea insuficiență renală, până când mama ei i-a donat un rinichi.
Acum, Hannah și-a recăpătat puțin vederea, însă vede totul foarte încețoșat. La trei ani după incident, tânăra este nemulțumită că nimeni nu a fost pedepsit pentru ce i s-a întâmplat.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
