Pensii mai mari, medici mai tineri în sate, locuri de muncă bine plătite, apă și canalizare. Sunt doar câteva dintre așteptările sătenilor de la viitorul Parlament. Ce își mai doresc oamenii de la sat, vedeți în materialul video de mai jos.
Iată ce ne-au spus oamenii, întrebați ce vor de la următorul Parlament, care se alege astăzi, 24 februarie:
„Să-mi dea tinerețe”.
„Să nu fie haosul care a fost în 27 de ani”.
„ Doctori mai tineri la ambulatoriu, că toți sunt pensionari”.
„Să fiu sănătos, să pot lucra, să pot face un ban mai mult, că vedeți că acum tot ce se face e în euro peste tot”.
„O schimbare spre bine”.
„Noi așteptăm să ne vină copiii înapoi în țară”.
„Gazul, apa să tragă la care nu e deloc făcut”.
„Să fie mai ieftin lucrul la câmp. Pentru arătură plătește, pentru toate celea plătește”.
„Oamenii să vină înapoi, toți copiii care sunt duși. Am surori pe care de 12 ani nu le-am văzut”.
„Principalul de lucru nu avem. De lucru, iată asta. Cu o pensie mizerabilă, cu boli”.
„Ca noi să colaborăm cu oamenii, cu vecinii. De exemplu, cu Rusia”.
„Să fie o viață decentă, bună și atât”.
„Am vrea din ce în ce mai mult să se facă frumos satul nostru”.
„Pensia să o dea la vreme. Iată să ne repare drumul”.
„Să avem țara liberă, cum a fost înainte de a fi acaparată”.
Amintim că 51 de deputați vor accede în Parlament în baza votului din cele 51 de circumscripții uninominale, iar alți 50 – în baza listelor de partid, ca și până în prezent.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
