În ajunul alegerilor, blocul ACUM cheamă oamenii să iasă la vot: „Dacă nu vom opri acest cancer acum, mâine poate fi prea târziu”

În ajunul alegerilor, blocul ACUM cheamă oamenii să iasă la vot: „Dacă nu vom opri acest cancer acum, mâine poate fi prea târziu”
Foto: privesc.eu

Așa cum „ziua tăcerii” a fost eliminată, politicienii au profitat din plin. De exemplu, blocul ACUM a chemat presa la o conferință, unde și-a îndemnat alegătorii să iasă la vot. „Dacă nu vom opri acest cancer acum, mâine poate fi prea târziu”, a declarat co-președinta blocului electoral, Maia Sandu.

„Haideți s-o luăm de la capăt, să ne unim. Și cei care au protestat, și cei care au tăcut. Și cei care au pătimit din cauza regimului, și cei care au încercat să-și cumpere liniștea. Suntem cu toții ostaticii acestei boli grave. Acum avem nevoie de unii de alții pentru a distruge clanul de hoți. Mâine vom avea nevoie unii de alții pentru a construi o societate în care să avem șansa să trăim demn”, a menționat Maia Sandu.

„Vă rog să înțelegeți valoarea votului dvs. Vă promitem că vom transforma împreună Moldova într-o țară democratică, prosperă. Vom confisca toate averile dobândite ilegal, vă promitem dreptate pentru țară și pentru fiecare în parte. Nu vă fie teamă. Nu avem nevoie de stăpâni. Ieșim la vot și terminăm cu ei. Scăpăm de teroare, sărăcie și îi întoarcem pe cei plecați acasă”, a declarat co-președintele blocului ACUM, Andrei Năstase.

„Aceste alegeri nu sunt libere, nici corecte”

Avem o situație fără precedent când guvernarea a interzis votarea în cazul a peste 500 de mii de cetățeni care au pașapoarte expirate. Avem o situație în care, contrar legii, nu s-au deschis secții de votare. Cetățenii noștri din diasporă s-au înregistrat prealabil. Avem o corupere fără precedent a alegătorilor și nu avem nici măcar un dosar penal deschis pe aceste fărădelegi. Avem implicarea a tot aparatului de stat implicat în susținerea candidaților PDM. Toți poștașii din țară împart pliante aproape gratis semnate de Plahotniuc, în care critică opoziția”, a spus candidatul blocului Sergiu Litvinenco.

Iar candidatul Oazu Nantoi s-a referit la mai multe abateri constatate în stânga Nistrului. „Pe malul stâng al Nistrului este pe larg răspândită informația precum că mâine holdingul Sheriff va organiza transportarea masivă a persoanelor cu cetățenie a RM din stânga Nistrului pe malul drept. E vorba de cifra de 40-50 de mii de persoane. Prin remunerarea echivalentă a 20 de dolari SUA, cu indicația clară pentru a vota pentru trei trandafiri. Acea fraudă din 13 noiembrie 2016 urmează a fi repetată în proporții mult mai mari în ziua de mâine, 24 februarie 2018. Nimeni din partea blocului ACUM nu a avut posibilitatea să meargă pe malul stând, să împartă pliante, să discute cu oamenii care vor fi aduși ca o marfă pentru a executa ordinul”, a declarat Oazu Nantoi.

Dacă până în prezent agitația electorală era interzisă cu o zi înainte și în ziua alegerilor, restricția nu mai este valabilă. Așa-numita „zi a tăcerii” a fost exclusă în noiembrie 2018. Prin urmare, agitația electorală este interzisă doar în cadrul și la intrarea în secția de vot. În caz contrar, persoanele fizice riscă o amendă de 750-1.500 de lei, iar cele cu funcție de răspundere sau candidații electorali – de 1.750-2.500 de lei.

Amintim că, în total, în circumscripția națională au fost înregistrați 15 concurenți. Iată care sunt aceștia, în ordinea în care vor apărea în buletinul de vot: PDM, Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, PCRM, PSRM, PP Șor, PP Mișcarea Populară Antimafie, PP Partidul Nostru, PNL, PP Voința Poporului, Partidul Regiunilor, PP Democrația Acasă, PP Mișcarea Profesioniștilor Speranța-Nadejda, PP Patria, PP Verde Ecologist, PL.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Alexei Navalnîi a primit Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Alexei Navalnîi a primit Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Copii între șase și 16 ani sunt invitați să participe la concursul de creație ,,Săptămâna eficienței energetice în școala mea”

Copii între șase și 16 ani sunt invitați să participe la concursul de creație ,,Săptămâna eficienței energetice în școala mea”

Un nou record negativ: Autoritățile anunță despre alte 2.068 cazuri noi de COVID-19. 37 de persoane au decedat

Un nou record negativ: Autoritățile anunță despre alte 2.068 cazuri noi de COVID-19. 37 de persoane au decedat

Advertoriale
Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 3
    S-a întors cu mâna goală? După o vizită de două zile în Polonia, Spînu anunță despre discuții, nu și soluții pentru criza energetică
  • 4
    Moldovagaz a aprobat prelungirea contractului în vigoare cu Gazprom pentru încă o lună
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.