Președintele PL, la secția de vot: Regulile lui Plahotniuc trebuie abrogate (VIDEO)

Președintele PL, la secția de vot: Regulile lui Plahotniuc trebuie abrogate (VIDEO)

Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a ajuns la secția de vot aproximativ la ora 8:00. Acesta a venit de unul singur și a declarat că, deși legea îi permite, nu va spune pentru cine a votat.   

„Chiar dacă potrivit noilor reguli astăzi se poate face campanie electorală, să spui expres cu cine ai votat, poți să îndemni cu cine să votezi, eu nu voi face acest lucru. O să merg mai departe după regula bunului simț. Aceste reguli ale lui Plahotniuc trebuie abrogate. Ele sunt prostești. Personal, am votat pentru a pune temelia Unirii. Pe toți cetățenii RM îi îndemn să iasă la vot și să voteze așa cum consideră de cuviință. Așteptarea mea este să punem capăt la dezmățul și dictatura care s-a instaurat în Republica Moldova”, a declarat Chirtoacă.

Întrebat de ce formațiunea pe care o conduce nu are un candidat pe circumscripția unde votează, șeful liberalilor a punctat: „Noi am propus candidați acolo unde am considerat că avem forță.”

Vezi aici toate informațiile despre Alegerile parlamentare.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.