Ce spune CEC despre transportarea organizată a alegătorilor din Transnistria

Ce spune CEC despre transportarea organizată a alegătorilor din Transnistria


Transportarea organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană la secțiile de votare deschise în dreapta Nistrului a ajuns și la urechile Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Potrivit președintei CEC, instituția a primit câteva sesizări legate de transportatea organizată a cetățenilor domiciliați în stânga Nistrului. Alina Russu nu s-a referit la ce urmează să întreprincă CEC în acest sens, ci a făcut comparație cu rata de participare la scrutin în alte circumscripții.

Vezi și: Cozi la secții de votare din Italia și Germania. Cum poți afla care secție este mai liberă (VIDEO)

În ceea ce privește unele sesizări vizavi de transportatea organizată a cetățenilor care domiciliază în Transnistria, pentru a-și realiza dreptul la vot. În circumscripția nr. 47, dedicată cetățenilor care domiciliază în Transnistria, și-au realizat dreptul la vot peste 8.000 de alegători. Pe circumscripția nr. 48 și-au realizat dreptul la vot 7.750 de alegători. Prin comparație, în circumscripția Briceni au votat deja 16.409 de alegători. La fel, avem o participare medie în majoritatea circumscripțiilor din mun. Chișinău. De exemplu, în circumscripția nr. 31 au votat peste 13.000 de alegători”, a declarat Alina Russu.

Citește și: Zeci de autocare cu alegători din Transnistria, aduse la Rezina, Șoldănești și Căușeni (VIDEO)

Precizăm că zeci de autocare și microbuze pline cu alegători din regiunea transnistreană ar fi fost aduse la Șoldănești să voteze. Potrivit unui cititor AGORA, care a expediat pe adresa redacției și imagini video, mulțimea a fost adusă organizat la secția de vot încă de la primele ore ale dimineții. În imagini se văd și câteva persoane îmbrăcate în veste cu sigla Partidului Democrat. O situație similară a fost observată în orașul Căușeni. Totodată, microbuze pline cu alegători însoțiți de reprezentanți PDM au fost surprinși și în raionul Rezina.

Află AICI mai multe informații din briefing-ul de presă al CEC despre mersul votării până la ora 13:00.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Pit bull, împușcat la Valea Morilor: Întrebări fără răspunsuri, deși au trecut deja cinci zile de la incident

Pit bull, împușcat la Valea Morilor: Întrebări fără răspunsuri, deși au trecut deja cinci zile de la incident

751 de elevi sunt testați pozitiv la COVID-19 iar aproape 13.000 se află în regim de autoizolare. Care este situația epidemiologică în sistemul educației

751 de elevi sunt testați pozitiv la COVID-19 iar aproape 13.000 se află în regim de autoizolare. Care este situația epidemiologică în sistemul educației

Vicepremierul Nicu Popescu susține că guvernarea poartă discuții cu mai mulți parteneri externi, în vederea soluționării crizei energetice

Vicepremierul Nicu Popescu susține că guvernarea poartă discuții cu mai mulți parteneri externi, în vederea soluționării crizei energetice

Advertoriale
Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Judecătoria Chișinău nu a dat curs cererii Nataliei Morari prin care aceasta a solicitat restabilirea în calitate de membră a Media Alternativă
  • 2
    Fiul fostului procuror general din Rusia, Igor Ceaika laudă decizia lui Dodon de a renunța la mandatul de deputat
  • 3
    Procurorii anticorupție fac percheziții în birourile procurorilor PCCOCS, Dumitru Răileanu și Elena Ceruță
  • 4
    „Ultima șansă a Moldovei”: Mitropolitul Vladimir, mesaj critic către guvernanți, după ratificarea Convenției de la Istanbul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.