Noi încălcări depistate de Poliție: Observatori în stare de ebrietate, coruperea și transportarea organizată a alegătorilor (VIDEO)

Noi încălcări depistate de Poliție: Observatori în stare de ebrietate, coruperea și transportarea organizată a alegătorilor (VIDEO)

Poliția documentează noi încălcări depistate în ziua alegerilor parlamentare. Potrivit șefului Inspectoratului Național de Patrulare, Marin Maxian, au fost aplicate sancțiuni în doar 70 de cazuri din cele 139 în care polițiștii au intervenit.Totodată, grănicerii transnistreni nu le-au permis membrilor unei secții de votare din Varnița să ajungă la penitenciarele din municipiul Tighina.

Oamenii legii au înregistrat următoarele cazuri în care există bănuieli rezonabile de încălcare a legii:

- cinci cazuri de corupere a alegătorilor

- poliția s-a autosesizat în trei cazuri de transportare a alegătorilor, care ar fi fost determinați să aleagă un anumit concurent electoral pentru o remunerare financiară

- în 4 cazuri, poliția a reacționat la oferirea și consumului de alcool pentru determinarea alegătorului de a vota un concurent electoral

- au fost identificate nouă cazuri de părăsire a secției de vot cu buletinele de vot. În privința persoanelor respective au fost aplicate sancțiuni contravenționale

- două cazuri în care observatorii se aflau în stare de ebrietate. Aceștia au fost documentați

- în trei cazuri de fotografiere a buletinului de vot au fost pornite proceduri contravenționale pentru „samavolnicie”. Potrivit Poliției, este examinat inclusiv cazul în care deputatul Constantin Țuțu și-ar fi fotografiat buletinul de vot

- nouă cazuri de solicitare din partea președinților secțiilor de votare privind comportamentul agresiv în secțiile de votare, dar și în situații în care unii observatori ai concurenți electorali încercau să facă agitație în secțiile de vot

- în 64 de cazuri Poliția a intervenit privind agitația electorală în secția de votare

- 28 de cazuri privind deteriorarea sau sustragerea panourilor electorale

- în gara Fălești, o persoană cu devieri psihice, care tăia crengi cu un topor, a devenit foarte agresivă și a încercat să atace polițiștii. Aceasta s-a îndreptat spre secția de poliție, apoi a fost imobilizată

- între doi cetățeni care așteptau să voteze au apărut un conflict care s-a transformat în violențe

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fprivesc.eu.moldova%2Fvideos%2F407593399977322%2F&show_text=0&width=560

4299 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați pentru a asigura astăzi ordinea publică la secțiile de votare.

Cetățenii sunt încurajați să informeze Poliția dacă văd încălcări.

Citește și: Bilanțul poliției: Zece cazuri de transport ilicit de alegători, corupere pentru voturi și corturi în fața secțiilor. „Ne documentăm și acumulăm probe”

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.