Socialiștii, nemulțumiți că nu au câștigat în unele circumscripții: „Vom cere organizarea alegerilor repetate”

Socialiștii, nemulțumiți că nu au câștigat în unele circumscripții: „Vom cere organizarea alegerilor repetate”

Încălcările care au avut loc în ziua alegerilor, tentativele de corupere a alegătorilor, dar și faptul că informațiile din procesele verbale privind victoria unor candidați diferă de ceea ce a anunțat oficial CEC îi determină pe socialiști să ia în calcul organizarea alegerilor repetate în anumite circumscripții. Declarația a fost făcută de către liderul PSRM, Zinaida Greceanîi în cadrul unei conferințe de presă.

„Avem multe întrebări și neclarități în mai multe circumscripții din țară, inclusiv în cele din regiunea transnistreană, inclusiv în două circumscripții din municipiul Chișinău și una din nordul țării. Acolo diferența este foarte mică și nu știu de ce, conform proceselor verbale, candidatul nostru a câștigat, iar pe site-ul CEC nu este încă anunțat acest câștig. Urmează să depunem toate contestațiile privind toate încălcările. Vom ataca și în instanța de judecată încălcările. Nu excludem că pot avea loc alegeri anticipate”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Totodată, juristul formațiunii, Maxim Lebedinschi a precizat că într-o secție de votare din cadrul circumscripției nr. 4 Rîșcani, Hagimus, candidatul PSRM a câștigat cu diferența de aproape 200 de voturi. Potrivit lui Lebedinschi, CEC nu a publicat aceste rezultate până în prezent. 

„Vom contesta rezultatele în cel puțin 6 circumscripții: Centru-Buiucani, Centru-Botanica, Cantemir-Cahul, Cimișlia-Basarabeasca și din cele două circumscripții din stânga Nistrului.

Am documentat și cazuri de utilizare a resursei administrative, și cazuri de corupere a alegătorilor, aducerea organizată a cetățenilor la aceste secții de votare, ceea ce a determinat rezultatele votării. Considerăm că în aceste circumscripții trebuie să fie organizate alegeri repetate”, a conchis juristul formațiunii.

Partidul Socialiștilor a ieșit învingător în 16 circumscripții uninominale. Printre garnitura cu care intră socialiștii în Legislativ se numără conducători de afaceri, foști inspectori ai Poliției de Frontieră, dar și figuri mai vechi, care s-au făcut deja remarcate în cadrul ședințelor Parlamentului prin vorbe de duh, hărți rupte sau pumni aruncați la stânga și la dreapta.

Calculele preliminare efectuate de AGORA creditează PSRM cu 34 de mandate, atât în circumscripțiile uninominale, cât și în cea națională, cel mai mare număr de parlamentari dintre formațiunile participante la scrutinul din 24 februarie.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Incendiu la Buiucani. A luat foc un apartament, iar flăcările s-au răspândit spre mansarda blocului

Incendiu la Buiucani. A luat foc un apartament, iar flăcările s-au răspândit spre mansarda blocului

Italia ere UE crearea imediată a unui sistem comun de stocare a gazelor

Italia ere UE crearea imediată a unui sistem comun de stocare a gazelor

Gazul luat din Ucraina nu înseamnă că e, neapărat, ucrainesc. Gavriliță explică cum funcționează piața stocurilor de gaze în Europa

Gazul luat din Ucraina nu înseamnă că e, neapărat, ucrainesc. Gavriliță explică cum funcționează piața stocurilor de gaze în Europa

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Presa rusă scrie pe surse că una din condițiile rușilor e achitarea de către Chișinău a unei datorii de 700 milioane de dolari
  • 2
    Scântei în Parlament: 500 de dolari la 1000 de m3 în care buzunar veți băga? (FOCUS)
  • 3
    CEC a respins candidatura lui Cristian Rizea la funcția de primar al or. Bălți. Nemulțumit, acesta a făcut scandal (VIDEO)
  • 4
    Criza de gaze naturale: Focul veșnic de la Complexul Memorial „Eternitate” a fost deconectat temporar
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.