Țările care au beneficiat cel mai mult în urma introducerii monedei unice euro

Țările care au beneficiat cel mai mult în urma introducerii monedei unice euro
Foto: europeupclose.com

Germania şi Olanda au beneficiat enorm de pe urma lansării euro, în urmă cu 20 de ani, în timp ce pentru alte state membre moneda unică a afectat avansul economiei. Asta arată rezultatele unui studiu realizat de un think tank german - Centrul pentru Politici Europene (Centre for European Politics - CEP), transmit DPA şi Reuters.

Ţările care au avut cea mai strânsă disciplină fiscală şi au criticat cel mai mult asistenţa financiară acordată statelor din zona euro afectate de criza datoriilor au fost cele mai mari beneficiare, susţine CEP.

Lansat în 1999, euro a dus la un boom al creditării şi al investiţiilor, pe fondul ratelor scăzute ale dobânzilor. Dar împrumuturile au devenit dificil de rambursat după criza financiară globală din 2008, care a forţat Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia şi Cipru să solicite asistenţa financiară, scrie Agerpres.

Din 1999 şi până în prezent, se estimează că în mod cumulat, germanii au devenit mai bogaţi cu 23.000 de euro, iar olandezii - cu 21.000 de euro, decât ar fi fost prin alte mijloace. În schimb, italienii şi francezii au fost mai săraci cu 74.000 de euro şi, respectiv, 56.000 de euro. Irlanda, una dintre economiile europene cu cel mai rapid ritm de creştere, nu a fost inclusă în studiul realizat de Centrul pentru Politici Europene din cauza lipsei datelor specifice, anunţă autorii Alessandro Gasparotti şi Matthias Kullas.

Aceştia au estimat cum ar fi PIB-ul în opt ţări din zona euro dacă nu ar fi existat moneda unică, comparând evoluţia lor cu cea a ţărilor care nu au aderat la euro, dar au avut tendinţe similare de creştere.

Printre ţările cu care a fost comparată Germania se află Bahrein, Japonia şi Marea Britanie, în timp ce printre ţările cu care a fost comparată Italia este şi Israelul, iar printre statele cu care a fost comparată Portugalia se află Barbados şi Noua Zeelandă.

În primii ani de la adoptarea euro, Grecia a beneficiat enorm, dar din 2011 a suferit pierderi masive. În perioada menţionată, fiecare grec era cu 190 de euro mai bogat decât ar fi fost prin alte mijloace, se arată în studiu.

Mai întâi un instrument virtual utilizat de specialiştii în finanţe şi contabili, moneda euro s-a materializat la 1 ianuarie 2002, astfel că acum 340 de milioane de cetăţeni din 19 ţări împart aceeaşi monedă. În prezent, popularitatea monedei unice este la un nivel ridicat. În medie, 74% din cetăţenii zonei euro apreciază că moneda unică a fost benefică pentru UE, iar 64% pentru propria lor ţară, potrivit rezultatelor unui barometru publicat în luna noiembrie de BCE.

Moneda euro a stimulat comerţul intra-comunitar şi este a doua cea mai utilizată monedă la nivel mondial, chiar dacă rămâne mult în urma dolarului american. 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O suburbie a Chișinăului a înregistrat cea mai mare rată de vaccinare pe țară. Primarul spune că 62% din locuitori sunt imunizați

O suburbie a Chișinăului a înregistrat cea mai mare rată de vaccinare pe țară. Primarul spune că 62% din locuitori sunt imunizați

Temperaturi de +18 grade la sud și cer variabil. Cum va fi vremea în această săptămână

Temperaturi de +18 grade la sud și cer variabil. Cum va fi vremea în această săptămână

Cetățenii ruși care doresc să obțină o viză în SUA, incluși în lista „naţionalităţilor fără adăpost

Cetățenii ruși care doresc să obțină o viză în SUA, incluși în lista „naţionalităţilor fără adăpost". Reacția Moscovei

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)
  • 2
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
  • 3
    Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției
  • 4
    Industria textilă din Coreea de Sud a fost salvată de serialul „Squid Game”. Cum a fost posibil
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.