O noutate este și crearea Registrului Național Renal, care va analiza prestaţia furnizorilor de servicii de dializă şi calitatea acestora la fiecare furnizor în parte. Totodată, prin intermediul Registrului vor fi monitorizați mai eficient pacienții care fac tratament prin dializă, cei înscriși în lista de așteptare pentru transplant renal, dar și cei care au efectuat transplant. Costul estimativ pentru crearea softului  Registrului Național Renal este de circa 740 de mii de lei. Acesta urmează să fie integrat în sistemul informaţional automatizat „Transplant”.

O nouă atribuție a Agenției de Transplant ține de coordonarea şi monitorizarea  activităților de reproducere umană asistate medical. În Republica Moldova urmează a fi create bănci de țesuturi și celule umane, inclusiv celule STEM și reproductive. Totodată, Agenția de Transplant, de comun acord cu Agenția Națională de Sănătate Publică, vor crea și menține un sistem de control al calității și de testare a tuturor activităților de donare, prelevare, conservare, păstrare și distribuire a organelor, țesuturilor și celulelor umane.

În cadrul Agenției de Transplant va fi instituit „Centrul de formare profesională a personalului medical din domeniul transplantului”, ceea ce va permite creșterea nivelului de competență şi îmbunătăţirea abilităţilor personalului medical în domeniul donării și transplantului la nivel naţional.

Actualmente, în țara noastră sunt peste 100 de persoane care necesită transplant de organe.