Licitații aranjate „sub cineva”, achiziții publice inutile, transparență deficitară, limitarea accesului mai multor ofertanți și prevederi legislative ambigue care favorizează corupția. Acestea sunt doar câteva dintre problemele achizițiilor din domeniul sănătății, identificate în cadrul unei cercetări de către Centrul de Politici și Reforme (CPR) din Moldova.
Scandalul licitațiilor trucate în domeniul sănătății și criza medicamentelor legată de gestionarea defectuoasă a acestora în 2015, au dus la recunoașterea problemelor grave din sistemul autohton de achiziții publice, în special a riscurilor ce țin de fraude și corupție. În 2016, Ministerul Finanțelor a elaborat o strategie de dezvoltare a sistemului de achiziții pentru anii 2016-2020, de altfel, o prevedere impusă de către instituțiile europene odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. A fost creat Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS), separat de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMED), cu scopul de a contribui la o organizare mai eficientă a procedurilor de achiziții publice, asigurarea unei transparențe mai mari și excluderea riscurilor de fraude și corupție. Ambele instituții se află în aceeași încăpere, iar între aceste două instituții a avut loc un transfer de cadre.
În această cercetare realizată de către CPR Moldova, se constată, în urma discuțiilor cu mai mulți furnizori de dispozitive medicale, dar și în urma studierii contestațiilor depuse la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor împotriva CAPSC-ului, că una din cele mai mari probleme cu care se confruntă agenții economici participanți în licitații este caietul de sarcini prea detaliat, încât pare a fi întocmit pentru un ofertant anume și, respectiv, limitează accesul unei varietăți de oferte. În special, există practica de includere a specificațiilor care fac referință la anumite mărci comerciale, ceea ce în mod evident favorizează anumiți competitori și îi limitează pe alți
O altă problemă identificată este cea a achizițiilor publice inutile. E vorba de dispozitive performante procurate, dar utilizate extrem de rar în spitale, fie pe motiv că nu sunt solicitate, fie nu există personal medical instruit să lucreze cu acestea. În alte cazuri, sunt procurate echipamente care, deși câștigă licitația, se dovedesc a fi nejustificat de costisitoare pe termen lung, în special, din cauza mentenanței sau a consumabilelor scumpe.
Lipsa transparenței la fel este o deficiență a funcționării CAPCS. Fiecare ofertant care a prezentat o ofertă admisibilă, dar nu a câștigat, trebuie să fie informat despre oferta câștigătoare. Totuși în majoritatea cazurilor, ofertanții primesc date incomplete, inclusiv caracteristicile tehnice din oferta câștigătoare. CPR Moldova mai menționează că că de la înființarea CAPCS, în 2016, pe site-ul acestuia nu a fost publicat niciun raport financiar, chiar dacă e obligat să le publice.
Cercetarea relevă și o serie de prevederi ambigue care ar favoriza corupția, inclusiv restricții ambigue despre participarea în consultările pe marginea licitațiilor, neclarități despre mandatul CAPCS, sau gestionarea finanțelor din taxe. În același timp, vine și cu o serie de recomandări care ar aborda deficiențele analizate. Acestea pot fi văzute AICI.
Vezi și aceste știri

Pandemia COVID-19 pe sfârșite? OMS discută eventuala anulare a urgenței de sănătate publică la nivel internațional

Nisip, lanțuri antiderapante și rezervorul plin cu combustibil: Recomandările salvatorilor pentru șoferii care pornesc la drum pe timp de ninsoare

Iarna intră în Chișinău pe la Ciocana? A început să ningă în câteva sectoare ale capitalei (VIDEO)
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
