Putin vrea un singur furnizor de internet pentru instituţii de învăţământ şi secţii de votare

Putin vrea un singur furnizor de internet pentru instituţii de învăţământ şi secţii de votare
Foto: fortune.com

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a însărcinat Guvernul să aleagă un unic furnizor de conexiune la internet şi la sistemele informaţionale de stat pentru instituţiile de învăţământ şi secţiile de votare din ţară, potrivit unei directive publicate joi de Kremlin, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

Furnizorul, care trebuie desemnat până la 1 aprilie, va avea între atribuţii „restricţionarea accesului la informaţia a cărei difuzare este interzisă în Federaţia Rusă şi la informaţia de pe internet nocivă pentru sănătatea şi dezvoltarea copiilor”. De asemenea, acelaşi furnizor va trebui să garanteze securitatea conexiunii şi a comunicaţiilor cu sistemele informaţionale de stat şi în general cu internetul.

Directiva şefului statului face parte din programul naţional „Economia digitală a Rusiei”.

Pe 12 februarie, deputaţii ruşi au adoptat în primă lectură un proiect de lege pentru a garanta funcţionarea stabilă a segmentului rus de internet şi deconectarea acestuia de la reţeaua globală în caz de situaţii de criză sau atacuri cibernetice contra ţării.

Iniţiativa a fost primită cu reticenţă puternică de către operatorii de internet, deoarece instalarea echipamentelor necesare pentru analiza traficului cere investiţii considerabile, care, în cazul marilor companii, ar putea însemna zeci de milioane de dolari.

Totodată, în caz de ameninţare, operatorii ar fi obligaţi să garanteze „gestionarea centralizată a traficului”, adică sub controlul statului. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Depozitele de gaze ale Franţei au ajuns la un grad de umplere de 99%

Depozitele de gaze ale Franţei au ajuns la un grad de umplere de 99%

Premiul Nobel pentru Chimie, acordat cercetătorilor care au dezvoltat „chimia clic și bio-ortogonală”

Premiul Nobel pentru Chimie, acordat cercetătorilor care au dezvoltat „chimia clic și bio-ortogonală”

Punctul de trecere a frontierei „Leova-Bumbăta”, introdus în lista punctelor de trecere a frontierei de stat

Punctul de trecere a frontierei „Leova-Bumbăta”, introdus în lista punctelor de trecere a frontierei de stat

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit
  • 3
    Ucraina neagă acuzațiile Gazprom și afirmă că poate livra cantitatea necesară de gaze contractată de Republica Moldova
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.