Centrul de Terminologie a răspuns, la solicitarea Centrului de Investigații Jurnalistice și a jurnalistei Mariana Colun, și a constatat că expresiile utilizate de Oleg Savva în raport cu jurnalista de investigație ”au avut scopul de a o umili, a o prezenta într-o lumină proastă, prin urmare sunt injurioase și, adresate unei persoane în public, lezează demnitatea și onoarea acesteia”.
Sursa citată notează că Avocatul Poporului și Comisia juridică umiri și imunități din Parlament au refuzat să cerceteze acest caz. Centrul de Investigații Jurnalistice și reportera Mariana Colun au depus plângeri și demersuri către mai multe instituții, prin care au solicitat organelor abilitate să investigheze cazul, dar și comportamentul parlamentarului socialist. Au mai fost sesizate Inspectoratul General de Poliție, Procuratura Generală, care până în prezent nu au venit cu niciun răspuns.
Parlamentarul Oleg Savva s-a arătat nemulțumit că a fost vizat într-un material, realizat în cadrul campaniei Pentru un Parlament curat. El a numit reportera „mincinoasă”, „lepădătură” și „fetișcană necărturară”. De asemenea, Savva a amenințat jurnalista cu un proces de judecată și cu răfuiala fizică.
Atacurile au continuat, ulterior cu o intensitate mai mare și au generat alte comentarii incitante la ură și amenințări la adresa reporterei CIJM în particular, dar și împotriva presei în general. Socialistul a mers și mai departe, amenințând jurnalista cu agresiune fizică.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.