Blocului ACUM, format din PAS și PPDA, i se atribuie, încă din campania electorală, intenția de a se diviza în două fracțiuni separate odată cu acceedea în Parlament. Liderii blocului electoral, Andrei Năstase și Maia Sandu, nu se grăbesc să dea un răspuns clar, însă punctează că vor pune accent pe unitate.
Pentru prima dată, versiunea separării a fost exprimată de către candidatul ACUM pe c. 32, Mihai Popșoi. „Vor fi două fracțiuni separate, poate chiar trei, pentru că este și componenta societății civile, alte partide”, a spus Popșoi la dezbateri electorale.
Năstase a fost rugat să comenteze ipoteza la emisiunea „În Profunzime” de la ProTV. „Am auzit nefericita exprimare a unui coleg de-al nostru și de acolo a pornit totul. Acum ni se caută orice virgulă și punct. Cred că este prematur să discutăm formula, pe ce locuri vom sta sau cum ne vom poziționa. Dacă unele formule vor fi în beneficiul cetățeanului, le vom folosi. Cert e că blocul acum rămâne unitar. Nu spun nu și nici da, trebuie să vedem toate posibilitățile, ce oferă statutul deputatului. Repet pentru toată lumea – blocul ACUM rămâne unitar, indiferent de formula de prezență în Parlament. Discuțiile sunt premature, având în vedere că mandatele nu-s validate încă”, a spus Năstase.
Anterior, la TV8, Maia Sandu a încă „n-am luat decizia, dar asta nu contează”. Istoricul Octavian Țîcu spune însă că „blocul electoral este un brand politic în care s-a investit foarte mult”. „Noi pledăm pentru un bloc consolidat. Lucrul acesta ni-l cer chiar alegătorii. Va fi o singură fracțiune în parlament. Noi avem de înfruntat o guvernare care va încerca să speculeze orice încercare de separare. Sorți de izbândă cu două fracțiuni parlamentare nu va fi”, a subliniat Țîcu la TVR.
Formarea blocului ACUM a fost oficializată în decembrie 2018.
Vezi și aceste știri

R. Moldova, pe locul trei în topul țărilor din lume la capitolul majorării salariului minim

Ucraina, cea mai minată țară din lume: Pe 40% din teritoriul statului vecin s-ar afla mine și explozibil capcană

Biroul migrație și azil: Opt cetățeni străini, expulzați de pe teritoriul R. Moldova, în decurs de o săptămână
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
