Partidul Poporului Conservator din Estonia (EKRE, populist-eurosceptic), formaţiune marginalizată de restul partidelor estoniene, ar putea deveni una din principale forţe politice de la Tallinn în urma alegerilor legislative care se desfăşoară duminică, informează agenţia The Associated Press citată de Mediafax.
Aproape un milion de persoane sunt eligibile să-şi exercite dreptul la vot pentru a alege pe cei 101 de membri ai Parlamentul Estoniei (Riigikogu).
Partidul de Centru (social-liberal), al premierului Jüri Ratas, Partidul Reformei şi Partidul Social-Democrat, care face parte din coaliţia de guvernare, sunt principalii competitori, dar popularitatea formaţiunii EKRE a crescut masiv în ultimii ani, în special în zona rurală.
Toate partidele majore au exclus posibilitatea unei colaborări cu Partidul Poporului Conservator din Estonia, cunoscut pentru retorica populistă, antiimigraţie, xenofobă şi eurosceptică.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
