Presa internațională își exprimă sprijnul pentru Laura Codruța Kovesi

Presa internațională își exprimă sprijnul pentru Laura Codruța Kovesi

Prestigioase ziare europene au publicat în zilele din urmă materiale prin care își exprimă sprijinul pentru candidatura Laurei Codruța Kovesi la șefia Procuraturii UE. Printre ele, Le Monde, Corriere Della Serra și Financial Times.

Alegerea unei procuroare din România pentru a conduce parchetul euopean ar fi un simbol foarte puternic, titrează Le Monde în ediția de sâmbătă. Desemnarea unei persoanlități din Est, sprijinită de juriști competenți, ireproșabili și recrutați din 22 de state membre, ar demonstra atașamentul UE față de statul de drept.

La doar 45 de ani, Kovesi are deja o carieră impresionantă, scrie le Monde. "Într-o țară cangrenată de corupție, ea a determinat condamnarea la pedepse ferme cu închisoarea  a sute de responsabili politici de toate nivelurile, inclusiv a unui fost prim-ministru", continuă publicația franceză. 


Venerată de opinia publică, în țara sa și-a atras ura unei mari părți a clasei politice pentru că a urmărit corupția politică fără să țină cont de nimeni, inclusiv de un fost prim ministru, scrie luni și Corriere della Sera, cel mai citit cotidian italian. "Lobby-ul românesc împotriva lui Kovesi este neînduplecat. Autoritățile române au încercat s-o prezinte chiar și în postură de răufăcător, punând-o sub investigație pentru pretinse abuzuri în funcție”, mai scrie Corriere della Sera, citat de Radio Europa Liberă România.


La sfârșitul lunii febriare, și Financial Times și-a exprimat sprijinul entru candidatura procuroarei din România. ”Datorită muncii ei neobosite, a câștigat respectul partenerilor României. La aderarea României în UE, în 2007, Uniunea a insistat ca România să fie plasată sub un mecanism special de supraveghere, din cauza istoricului îngrijorător privind statul de drept”, a scris prestigiosul ziar englez, citat de Hotnews.

Laura Codruța Kovesi va afla joia viitoare dacă va fi numită în funcția de șef al nou înființatului Parchet European, instituție mandatată să ancheteze fraudele cu fonduri europene. Ea a primit spijinul Parlamentului European și se ală pe poziția a doua în preferințele Consiliului UE, după candidatul francez Jean-François Bohnert. Cele două părți vor decide asupra câștigătorului în cadrul negocierilor din 7 martie. România și-a exprimat deja dezaprobarea pentru o eventuală numire a lui Kovesi.

Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție este anchetată, în acest timp, de nou-creata Secţie pentru investigarea magistraţilor din cadrul Parchetului General, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Următoarea audiere este stabilită tot pentru joi, 7 martie. Prima audiere în fața secției de investigație a fost programată pentru ziua în care Kovesi trebuia să plece la Bruxelles, să-și susțină candidatura.


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ministrul Agriculturii a discutat cu micii viticultori. Prețurile de comercializare a strugurilor, pe agenda întrevederii

Ministrul Agriculturii a discutat cu micii viticultori. Prețurile de comercializare a strugurilor, pe agenda întrevederii

Iran: Sute de eleve se alătură protestelor anti-regim și scandează împotriva oficialilor și liderului suprem

Iran: Sute de eleve se alătură protestelor anti-regim și scandează împotriva oficialilor și liderului suprem

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în prima ședință. La ce etapă se află implementarea recomandărilor UE

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în prima ședință. La ce etapă se află implementarea recomandărilor UE

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 2
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 3
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.