Ministru german de Stat: Rusia nu are drept de veto asupra Acordului de asociere semnat între UE și Moldova

Ministru german de Stat: Rusia nu are drept de veto asupra Acordului de asociere semnat între UE și Moldova
Foto: kurier.at

„Este cert că Federația Rusă nu are niciun drept de veto asupra Acordurilor de asociere semnate între Uniunea Europeană și țările terțe”. Declarația aparține ministrului de Stat pentru Afaceri Externe al Germaniei, Michael Roth, și a fost făcută în cadrul unui discurs ținut vineri la Bundestag, transmite Agora.

 „Prin semnarea Acordurilor de asociere am dorit să ajutăm Ucraina, Georgia și Republica Moldova pe calea lor dificilă de reforme - nu doar prin cuvinte, dar şi prin fapte, inclusiv prin sprijinul financiar. Acordurile presupun o bază clară și obligatorie pentru continuarea reformelor substanțiale în aceste țări”, a adăugat ministrul german. 

Potrivit lui Roth, „liderii politici din Republica Moldova au primit o oportunitate istorică, pentru a continua consecvent reformele”.
 
„La rândul lor, cetățenii din Ucraina, Republica Moldova și Georgia au dreptul să aștepte și să ceară consolidarea statului de drept, progresele în lupta împotriva corupției și eficientizarea sistemului judiciar și administrativ”, a subliniat ministrul de Stat pentru Afaceri Externe al Germaniei.
 
  Acordul de Asociere a fost semnat în vara anului trecut de autorităţile de la Chişinău și cele de la Bruxelles. Potrivit experților, acesta va aduce mai multe beneficii economiei țării noastre. Printre ele se numără eliminarea barierelor tarifare, accesul la o piaţă de 500 milioane de consumatori, dar şi accesul la mai multe surse de finanţare.

 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Marina Tauber, acuzată că a cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau constant în campania electorală (VIDEO LIVE)

Marina Tauber, acuzată că a cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau constant în campania electorală (VIDEO LIVE)

Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane lei. ANI cere confiscarea averii

Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane lei. ANI cere confiscarea averii

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în Codul educației. Proiectul, transmis spre examinare în Parlament

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în Codul educației. Proiectul, transmis spre examinare în Parlament

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro
  • 2
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 3
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 4
    Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.