Real Madrid, distrusă pe teren propriu de Ajax. Campioana Europei părăseşte Liga Campionilor în optimi

Real Madrid, distrusă pe teren propriu de Ajax. Campioana Europei părăseşte Liga Campionilor în optimi

Câştigătoarea ultimelor trei ediţii ale Ligii Campionilor, Real Madrid, a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (2-0), de Ajax Amsterdam, în manşa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Echipa cu 13 trofee în palmares părăseşte competiţia şi după ce s-a impus în tur, la Amsterdam, cu 2-1, scrie News.ro.

Hakim Ziyech '7, după o greşeală a lui Toni Kroos, şi David Neres '18 au marcat din pasele lui Dusan Tadici, stabilind scorul la pauză. La golul al doilea, Casemiro a fost ridiculizat de un dribling spectaculos al lui Tadici. 

Sârbul a înscris şi el, în minutul 62, cu un şut prin care a trimis mingea la vinclul porţii apărate de Courtois. Meciul a fost întrerupt câteva minute, pentru ca VAR-ul să dea verdictul în ceea ce priveşte o fază anterioară, în care mingea părea că ieşise în aut. Asistenţa video a decis că mingea nu a depăşit linia de margine cu întreaga circumferinţă, astfel că golul a fost validat.

Asensio a înscris, în minutul 70, golul madrilenilor, dar Lasse Schone a refăcut diferenţa de trei goluri, după ce marcat din lovitură liberă, executată dintr-un unghi de aproximativ 30 de grade, de pe partea stângă. în minutul 72.

Lucas Vazquez şi Vinicius s-au accidentat în prima repriză şi au părăsit terenul în lacrimi. În locul lor, antrenorul Realului, Santiago Solari, i-a trimis pe Bale '29, respectiv Asensio '35.

Nacho (Real Madrid) a fost eliminat în minutul 90+3, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Pandemia COVID-19 pe sfârșite? OMS discută eventuala anulare a urgenței de sănătate publică la nivel internațional

Pandemia COVID-19 pe sfârșite? OMS discută eventuala anulare a urgenței de sănătate publică la nivel internațional

Nisip, lanțuri antiderapante și rezervorul plin cu combustibil: Recomandările salvatorilor pentru șoferii care pornesc la drum pe timp de ninsoare

Nisip, lanțuri antiderapante și rezervorul plin cu combustibil: Recomandările salvatorilor pentru șoferii care pornesc la drum pe timp de ninsoare

Iarna intră în Chișinău pe la Ciocana? A început să ningă în câteva sectoare ale capitalei (VIDEO)

Iarna intră în Chișinău pe la Ciocana? A început să ningă în câteva sectoare ale capitalei (VIDEO)

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Ce s-a ales din faimoasa Fundație „Edelweiss” a lui Plahotniuc, Fundațiile lui Ilan Șor sau „Din Suflet” a primei doamne a lui Dodon (VIDEO)
  • 2
    Deputat ucrainean, în plenul APCE: Rusia încearcă să destabilizeze Moldova. Sunt sigur că cetățenii moldoveni nu vor permite niciodată acest lucru (VIDEO)
  • 3
    Un deputat a fost dat afară din partidul lui Zelenski după ce a mers „să se întâlnească cu diaspora” din Thailanda
  • 4
    Replici tăioase între Nemerenco și Gîlca: „Prostia din născare leac nu are” vs „Dacă tăceai filosoafă rămâneai”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.