Infrastructură, apă și canalizare, gestionarea deșeurilor, eficiența energetică, mediu și schimbările climatice. Sunt doar câteva dintre aspectele în care Uniunea Europeană intenționează să investească în următorii ani în țara noastră. Mai mult, instituția europeană își propune să-i motiveze pe moldoveni să devină mai responsabili și implicați, punându-le la dispoziții granturi pentru participare activă.
„Planificăm să implicăm societatea civilă în activitățile pe care le avem în derulare aici. Fie că este vorba despre inițiative care oferă aprovizionarea cu apă sau managementul deșeurilor solide, vrem să implicăm societatea în monitorizarea activităților care apar ca rezultat al proiectelor noastre. Dorim să dezvoltăm sentimentul de proprietate asupra proiectului”, a declarat reprezentantul UE în țara noastră, Marco Gemmer
Oficialul a precizat că în condițiile în care cele mai multe proiecte sunt dezvoltate în regiuni, este nevoie să fie consolidată o punte între autoritățile centrale și cele locale.
„Una dintre propuneri este să avem un nivel mai înalt de democratizare. Acest lucru va fi îndeplinit prin acest proiect. Dorim să fie creată această punte de legătură de către cei care lucrează la nivel central cu cei care lucrează la nivel local. Dorim să creăm pentru societatea civilă oportunități egale de creștere. Este un proiect pentru societatea civilă, nu pentru Uniunea Europeană”, a conchis reprezentatul UE în țara noastră.
Managerul proiectului, Christina Otto, a adăugat că principalul scop al inițiativei este implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor:
„Furnizarea unor servicii locale publice de calitate înseamnă implicarea grupurilor sociale în procesul de luare a deciziilor: bărbați, femei, minorități etnice, religioase. Considerăm un lucru important să creștem nivelul de conștientizare legat de dezvoltarea durabilă, sustenabilă a țării. La fel și interesul față de subiectele legate de mediu, aprovizionarea cu apă, eficiența energetică, gestionarea deșeurilor solide”, a declarat Otto.
Astfel, în cadrul proiectului, autoritățile publice locale și regionale vor beneficia de sprijin în planificarea strategică, dar și în elaborarea liniilor de proiect în domenii precum apa și rețelele sanitare, eficiența energetică, și altele.
„Vom oferi granturi la nivel local regional pentru aceste proiecte. De asemenea vom susține dezvoltarea capacității cetățenilor și organizațiilor în ceea ce ține de implicarea, participarea și luarea deciziilor. Vom susține crearea de rețele pentru a stabili un mecanism funcțional de comunicare”, a mai spus managerul de proiect.
Proiectul este planificat pentru 3 ani și are o valoare 4,9 milioane de euro, bani acordați de Uniunea Europeană. 3,9 milioane euro vor fi cheltuiți sub formă de granturi acordate organizațiilor non-guvernamentale și membrilor societății civile.
Proiectul se va derula în patru regiuni de dezvoltare: nord, centru, sud și în Găgăuzia.
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
