Judecătorul lui Filat, sancționat disciplinar de CSM: Iată ce arată raportul de activitate

Judecătorul lui Filat, sancționat disciplinar de CSM: Iată ce arată raportul de activitate

Trei avertismente și o eliberare din funcție este bilanțul sancțiunilor aplicate în 2018 de membrii Colegiului Disciplinar, subordonat Consiliului Superior al Magistraturii, conform raportului de activitate al instituției. Anul trecut, două avertismente i-au fost aplicate unuia și aceluiași judecător - Serghei Lazari de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. El este cunoscut pentru sentințele emise în ultimii ani în mai multe cazuri de rezonanță, precum cel al fostului premier Vlad Filat, scrie anticoruptie.md

Potrivit raportului de activitate pentru 2018, la Colegiul Disciplinar au fost înregistrate 37 de sesizări cu privire la fapte ce pot constitui abateri disciplinare în privința judecătorilor. Dintre acestea, au fost examinate și pronunțate hotărâri pe 25 de sesizări, de două ori mai puține decât în 2017 și de aproape trei ori mai puține decât în 2016.

Sancțiunea sub formă de avertisment, cea mai blândă pedeapsă care poate fi aplicată judecătorilor care au comis abateri disciplinare, a fost aplicată în cazul a doi judecători. Este vorba despre Olga Ionașcu de la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), care a fost sancționată pentru încălcarea, din motive imputabile, a termenelor de îndeplinire a acțiunilor de procedură, inclusiv a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești și de transmitere a copiilor acestora participanților la proces.

Pentru aceeași încălcare, la mijlocul lunii noiembrie 2018 a fost sancționat cu avertisment și Serghei Lazari, magistrat de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Trei săptămâni mai târziu acesta a primit un nou avertisment, pentru abaterea disciplinară prevăzută în art. 4 alin. (1) lit. c), g), i) și j) - acțiunile judecătorului în procesul de înfăptuire a justiției care fac dovada incompetenței profesionale grave și evidente; încălcarea, din motive imputabile judecătorului, a termenelor de îndeplinire a acțiunilor de procedură, inclusiv a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești și de transmitere a copiilor acestora participanților la proces, dacă aceasta a afectat în mod direct drepturile participanților la proces sau ale altor persoane; încălcarea normelor imperative ale legislației în procesul de înfăptuire a justiției; neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații de serviciu, fără o justificare rezonabilă, dacă aceasta a afectat în mod direct drepturile participanților la proces sau ale altor persoane.

De menționat că în privința judecătorului Serghei Lazari au fost intentate în total cinci cauze disciplinare. Ca rezultat al examinării, trei dintre cauze au fost conexate și au fost formate în final trei cauze disciplinare.

Judecătorul Serghei Lazari a ajuns în atenția publicului după ce a emis mai multe sentințe discutabile în mai multe dosare de rezonanță. El a făcut parte din completul de judecători care au examinat dosarul ex-premierului Vlad Filat și, în iunie 2016, au dictat sentința de condamnare la nouă ani de închisoare. Totodată, instanța i-a aplicat lui Filat o amendă de 60.000 de lei, l-a pri­vat de drep­tul de a ocupa fun­cţii publice pe un ter­men de cinci ani, i-a retras Ordinul Republicii cu care a fost decorat în 2013 și i-a con­fis­ca­t averea.

De asemenea, Lazari este magistratul care, după un proces ce a durat șase ani, în aprilie 2016, l-a achitat pe Iacob Gumeniță, ex-vicecomisar al municipiul Chișinău, demis din funcție în septembrie 2009 de către ministrul de Interne Victor Catan. Hotărârea nu a fost publicată însă pe portalul instanțelor de judecată, se arată într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice. Iacob Gumeniță era judecat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, atunci când cel puţin un tânăr, Valeriu Boboc, a fost ucis. În presă au apărut anterior şi imagini în care Gumeniţă lovea în tinerii răniţi care zăceau pe jos în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Procesul de judecată de la Judecătoria Buiucani s-a desfășurat cu ușile închise. 

Lazari este judecătorul care „l-a scăpat” de închisoare pe Iurie Chirinciuc, fost ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, aplicându-i o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare, dar cu suspendare. Magistratul de la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău l-a salvat de penitenciar și pe ex-viceministrul Economiei, Valeriu Triboi. Prin sentința dictată de Serghei Lazari în dosarul de corupție în care era vizat, acesta s-a ales doar cu o amendă de 37.500 de lei.

Tot anul trecut, sancțiunea sub formă de eliberare din funcția de judecător a fost aplicată judecătorului Gheorghe Balan de la Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin hotărârea Colegiului disciplinar din 20 aprilie 2018.

Amintim că Gheorghe Balan a fost demis din sistem la 20 aprilie 2018, la solicitarea Colegiului Disciplinar, care a intentat pe numele magistratului un dosar disciplinar, în baza unei sesizări a Serviciului de Informații și Securitate, care a dat curs unei plângeri depuse de către primarul și un grup de consilieri din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, localitatea de baștină a soției judecătorului. Aceștia au invocat că magistratul ar fi participat la adunările organizației teritoriale a Platformei DA. În ședința din 16 octombrie CSM a respins contestația judecătorului Gheorghe Balan depusă împotriva hotărârii Colegiului Disciplinar din 20 aprilie 2018. Ulterior, chiar dacă Gheorghe Balan a contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia CSM, iar cauza este pendinte, președintele Igor Dodon a semnat decretul de demitere. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ministerul Mediului va lansa în luna noiembrie campania anuală „Un arbore pentru dăinuirea noastră”: 2,5 milioane de puieți vor fi plantați în toată țara

Ministerul Mediului va lansa în luna noiembrie campania anuală „Un arbore pentru dăinuirea noastră”: 2,5 milioane de puieți vor fi plantați în toată țara

Inspectoratul de poliție Fălești are un nou șef interimar

Inspectoratul de poliție Fălești are un nou șef interimar

S-a întors cu mâna goală? După o vizită de două zile în Polonia, Spînu anunță despre discuții, nu și soluții pentru criza energetică

S-a întors cu mâna goală? După o vizită de două zile în Polonia, Spînu anunță despre discuții, nu și soluții pentru criza energetică

Advertoriale
Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Ministrul desemnat la MAE România: „Moldova a primit o ofertă de la Gazprom de cinci ori mai scumpă decât în contractul de până la luna septembrie”
  • 3
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 4
    După ce ieri, Igor Dodon a renunțat la mandat, azi a plecat la Moscova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.