Fostul director de campanie al lui Trump, condamnat la 4 ani de închisoare

Fostul director de campanie al lui Trump, condamnat la 4 ani de închisoare

Fostul director de campanie al lui Donald Trump Paul Manafort a fost condamnat la patru ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de fraude, în primul proces desprins din complexa ancjetă rusă, relatează News.ro.

Paul Manafort, care urmează să împlinească în curând 70 de ani, a fost condamnat astfel, joi (ora locală), la o pedeapsă mult mai mică decât cea recomandată de Departamentul american al Justiţiei, care a cerut ca fost lobbiyst să fie condamnat la 19 până la 24 de ani de închisoare.

Judecătorul districtual T.S. Ellis a decis această sentinţă în procesul desfăşurat în Alexandria, statul Virginia, în cazul consultantului politic republican găsit vinovat în luna august a anului trecut pentru cinci capete de acuzare de fraudă fiscală, două capete de acuzare privind fraude bancare şi un capăt de acuzare referitor la ascunderea deţinerii de conturi bancare în străinătate.

Veteranul republican a fost condamnat după ce procurorii l-au acuzat că nu a declarat milioane de dolari câştigate în calitate de consultant al fostului guvern pro-rus al Ucrainei. Conform acuzaţiilor aduse de procurori, după fuga preşedintelui pro-rus Viktor Ianukovici din Ucraina, Manafort a minţit băncile pentru a-şi asigura împrumuturi şi a menţine un stil de viaţă opulent, cu case de lux, costume de designer şi chiar o jachetă din piele de struţ, care a costat 15.000 de dolari.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Japonia impune sancțiuni împotriva a 14 persoane pro-Kremlin și 49 de entități care ar întări forțele armate ale Rusiei

Japonia impune sancțiuni împotriva a 14 persoane pro-Kremlin și 49 de entități care ar întări forțele armate ale Rusiei

Percheziții la Vulcănești: Oamenii legii au ridicat mai multe arme și muniții

Percheziții la Vulcănești: Oamenii legii au ridicat mai multe arme și muniții

„Africa e doar o glumă?” O postare ironică a MAE german despre „leoparzi” și vizita lui Lavrov a indignat Uniunea Africană

„Africa e doar o glumă?” O postare ironică a MAE german despre „leoparzi” și vizita lui Lavrov a indignat Uniunea Africană

Advertoriale
Fundația Orange ajută tinerii din Moldova să dezvolte competențe în domeniul producției digitale (VIDEO)

Fundația Orange ajută tinerii din Moldova să dezvolte competențe în domeniul producției digitale (VIDEO)

Sărbători, mese copioase, kilograme în plus? Simți nevoia unei detoxifieri? Încearcă preparatele –Heel

Sărbători, mese copioase, kilograme în plus? Simți nevoia unei detoxifieri? Încearcă preparatele –Heel

EXIMBANK a migrat cu succes la un nou centru de procesare

EXIMBANK a migrat cu succes la un nou centru de procesare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Angela Ursachi, femeia care a revenit acasă pentru a crește prințese, dar nu vaci (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Angela Ursachi, femeia care a revenit acasă pentru a crește prințese, dar nu vaci (VIDEO)
  • Prepare for Future #19 | Satele Moldovei nu vor dispărea - Vitalie Jereghi și Patricia Varzari
  • Podcastul „Azi e vinerea” | S-au întâlnit într-o ediție Usatîi, Arestovici și Alaiba, cu H&M
  • Moldova, I am back! | Ion Mihalachi: „Nu am considerat niciodată străinătatea drept a doua mea casă” (VIDEO)
  • Prepare for Future | Victor Chironda, "Dacă începem să extindem infrastructura ca să încapă cât mai multe mașini, nu ajungem nicăieri"
Cele mai populare
  • 1
    Stoianoglo semnalează practici ilegale de persecutare a persoanelor publice. A înaintat un demers către Procuratură
  • 2
    11 regiuni atacate, 11 morți și 11 persoane rănite. Autoritățile din Ucraina vin cu precizări în urma atacului cu rachete al Rusiei
  • 3
    Procuratura Anticorupție solicită arest la domiciliu pentru Igor Dodon. Ce argumente aduc procurorii
  • 4
    Deputat ucrainean, în plenul APCE: Rusia încearcă să destabilizeze Moldova. Sunt sigur că cetățenii moldoveni nu vor permite niciodată acest lucru (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.