Primarul interimar Ruslan Codreanu a cerut angajaților de la ÎMGFL, Spații Verzi și Exdrupo să raporteze zilnic unde fac curățeni în oraș și câte mașini de gunoi se evacuează. Codreanu s-a arătat nemulțumit că deși la ședința primăriei se raportează despre salubrizare, „orașul este murdar”.
„Orașul este murdar și insalubru. Voi raportați că lucrează 400 de angajați, dar nu se vede. Orașul este murdar. Faceți brigăzi ca orașul să fie curățat. Vreau comunicate la final de zi în care să se spună câte mașini de gunoi au fost evacuate, câți oameni au lucrat, pe adrese exacte. Sunt străzi unde nu puteți interveni ziua, învățați-vă să lucrați seara sau noaptea. Spre seară interveniți și curățați carosabilul”, a cerut Codreanu.
El a pomenit că a văzut cum angajații de la salubritate „mătură de pe trotuar pe carosabil”.
„Asta e lipsit de logică. Noi ce, îi dăm de lucru lui Zastânceanu (n.r. – șeful interimar Exdrupo)? Învățați-vă să lucrați”, a cerut edilul.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
