Deși a luptat cu boala și a încercat să o învingă, Sabrina Rău, fetița în vârstă de nouă ani care a devenit beneficiara primului transplant hepatic efectuat unui copil, în Moldova, a plecat la Ceruri. Anunțul a fost făcut de către activista Cristina Mastac-Comerzan pe pagina sa de Facebook.
Fetița suferea de insuficiență hepatică și beneficiase de un transplant la începutul lunii trecute. Operația a fost efectuată de o echipă de medici condusă de profesorii Adrian Hotineanu și Vlad Brașoveanu, șef al echipei de transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni, București.
Intervenția a durat mai bine de zece ore, iar donatorul a fost un bărbat străin, care nu a vrut să își publice numele.
Starea Sabrinei s-a agravat două săptămâni mai târziu, după intervenție. Atunci ea făcuse convulsii, iar medicii au suspectat o problemă la creier.
Vezi și aceste știri

„Africa e doar o glumă?” O postare ironică a MAE german despre „leoparzi” și vizita lui Lavrov a indignat Uniunea Africană

Va fi sau nu anulat concursul pentru șefia PCCOCS? Ce spune CSP, după declarațiile lui Litvinenco
