PSRM cheamă blocul ACUM să discute o coaliție majoritară în Parlament

PSRM cheamă blocul ACUM să discute o coaliție majoritară în Parlament

Socialiștii cheamă blocul electoral ACUM, format din PAS și PPDA, la discuții pentru formarea unei coaliții majoritare în Parlament. Anunțul a fost făcut la un briefing al formațiunii.

Totuși, socialiștii afirmă că blocul ACUM este invitat la discuții „în primul rând”, dar că „nicio guvernare nu se poate face fără PSRM”.

„Această decizie se bazează pe faptul că PSRM și ACUM sunt principalele forțe de opoziție de pe ambele eșichiere politice din țară. Noi am mai colaborat cu politicieni din aceste partide în trecut, am participat la proteste și vrem să vedem dacă putem identifica lucruri care ne mai unesc”, a spus Ion Ceban la briefing. 

„Vrem să atragem atenția tuturor  asupra faptului că nu începem negocierile privind formarea majorității parlamentare, dar la această etapă vorbim doar despre discuții preliminarii, în care vrem să înțelegem ce planuri au partidele din Parlament. După ce vom avea aceste discuții preliminarii și vom înțelege ce planuri au, vom anunța ce facem mai departe și cu cine negociem, ce negociem, în ce formă”, se mai specifică în declarația PSRM.

Amintim că blocul electoral ACUM a afirmat, mai devreme, că nu va discuta o alianță nici cu PSRM, nici cu PDM.

PSRM a intrat în Parlament cu 35 de mandate, iar blocul ACUM - cu 26.

Precizăm că după alegeri, liderul neformal al PSRM, Igor Dodon, a dat de înțeles că în ciuda multiplelor divergențe dintre socialiști și membrii blocului ACUM, „cele două formațiuni au enunțat un scop comun de care ar trebui să țină cont: schimbarea guvernării”.


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Deputații moldoveni care cunosc portugheză, germană, ebraică sau câți poligloți sunt printre parlamentari

Deputații moldoveni care cunosc portugheză, germană, ebraică sau câți poligloți sunt printre parlamentari

Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori, organizată de Ucraina: Echipa R. Moldova obține medalie de argint

Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori, organizată de Ucraina: Echipa R. Moldova obține medalie de argint

SUA anunță un ajutor civil de 457,5 milioane de dolari pentru Ucraina

SUA anunță un ajutor civil de 457,5 milioane de dolari pentru Ucraina

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Top 20 cei mai mari angajatori din sectorul public și privat. Iată unde lucrează aproape 6.000 de muncitori (INFOGRAFIC)
  • 2
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 3
    În lume se desfășoară 61 de conflicte armate. Cele mai multe dintre acestea sunt în Asia de Sud
  • 4
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.