Polițiștii au depistat numeroase deficiențe tehnice la taxi-uri. Circulația unor mașini a fost interzisă

Polițiștii au depistat numeroase deficiențe tehnice la taxi-uri. Circulația unor mașini a fost interzisă

În urma verificării stării tehnice a 35 de taxi-uri de la staţiile terminus ale taximetriștilor, oamenii legii au depistat un șir de încălcări precum fisuri în parbriz, defecte în sistemul de iluminare, lipsa echipamentului necesar, numere de înmatriculare care nu corespund standardelor și reutilarea neautorizată cu gaz.

Polițiștii au întocmit șase procese-verbale cu privire la contravenție pentru nerespectarea regulilor tehnice de exploatare a unităţilor de transport cu aplicarea amenzilor de la 300 la 900 lei și 2 puncte de penalizare.

Totodată, mecanicul firmei a fost amendat cu 3.000 lei pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice sau ecologice, precum şi a celor care nu sunt înmatriculate ori care nu au fost supuse controlului tehnic de stat de către persoanele responsabile.

Mai mult, trei mașini au rămas fără plăcuțele de înmatriculare, nefiind permisă circulația acestora în oraș.

Potrivit Poliției, scopul acţiunilor poliţiştilor este de a responsabiliza şoferii şi administratorii de rute să respecte regulile de exploatare a taxi-urilor.

Poliţia Capitalei va continua să verifice starea tehnică a taxi-urilor.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.