Ultima dată când Facebook a avut o întrerupere de acest tip a fost în 2008 când site-ul avea 150 de milioane de utilizatori, în comparație cu aproximativ 2,3 miliarde utilizatori cât are acum. Atât aplicația Facebook cât și cele de Messenger si Instagram sunt indisponibile, utilizatorii neputând trimite sau încărca fotografii. 


"Suntem conștienți de faptul că unii oameni au probleme cu accesarea și utilizarea aplicațiilor. Lucrăm să rezolvăm problema cât mai curând posibil", au transmis reprezentanții Facebook într-un comunicat oficial. 

Ca răspuns la zvonurile postate pe alte rețele sociale, compania a declarat că întreruperile nu au fost rezultatul unui atac Distributed Denial of Service, cunoscut sub numele de DDoS care reprezintă o tehnică folosită de infractori pentru a întrerupe funcționarea site-urilor web sau pentru a le face să cadă. Funcționează prin trimiterea a milioane de solicitări de pagini către un site web, până când, în final, site-ul cedează.