Consiliul a fost sesizat de către Aliona Nastas, asistentul universitar care, încă în vara anului 2018, a relatat pentru AGORA abuzurile la care ar fi fost supus la catedră. Aliona Nastas spunea că, după ce ar fi refuzat avansurile șefului său, Viorel Prisacari, ar fi fost agresată verbal și ignorată din punct de vedere profesional. Deși șeful catedrei a negat acuzațiile aduse, numindu-le „ipocrite”, Consiliul a decis că „faptele constatate reprezintă hărțuire pe criteriu de sex în câmpul muncii”.

În decizia din 4 martie curent, se mai menționează că USMF trebuie să realizeze un sondaj anonim printre studenții și angajații instituției privind „climatul psiho-emoțional și discriminarea pe criteriile protejate de Legea cu privire la asigurarea egalității”, iar, ulterior, în baza rezultatelor sondajului, să realizeze un plan de acțiuni și o serie de instruiri în acest sens. Administrația universității mai trebuie să elaboreze un regulament intern privind investigarea a astfel de cazuri și să prezinte Consiliului, în termen de 30 de zile, acțiunile realizate. Decizia poate fi însă atacată în instanța de contencios administrativ.

După ce cazul de la USMF a fost făcut public de către doi asistenți universitari, Viorel Prisacari i-a atacat în instanță, cerând despăgubiri morale de un milion de lei.

Deși s-a întrunit în ședință abia după publicarea materialului pe portalul de știri AGORA, Comisia de Etică a USMF a condamnat orice fel de hărțuire, însă nimeni nu a fost mustrat sau sancționat, cazul fiind lăsat pe seama instanței de judecată.