Candu consideră confirmarea referendumului „un succes al PD”. „Vom discuta cu cei din Comisia de la Veneția și venim cu soluții juridice”

Candu consideră confirmarea referendumului „un succes al PD”. „Vom discuta cu cei din Comisia de la Veneția și venim cu soluții juridice”

Vicepreședintele PD, Andrian Candu, consideră că validarea și confirmarea referendumului consultativ din 24 februarie este un succes al partidului din care face parte. Potrivit lui Candu, ulterior urmează să se identifice soluțiile juridice pentru ca voința poporului să fie aplicată. Totuși, legea spune că pentru asta ar fi nevoie de modificarea Constituției, iar asta se poate face doar cu un număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament.

„Mulțumesc tuturor care au votat și au susținut subiectele supuse referendumului. Mă bucur că referendumul a fost susținut nu doar de electoratul PD, ci și cei care susțin alte partide. Odată ce Parlamentul își va începe activitatea, PD va pregăti toate mecanismele necesare pentru a modifica Legea Supremă. Bineînțeles, fiiud vorba de retragerea mandatului și statutul deputatului, trebuie să discutăm cu partenerii noștri de dezvoltare și cu Comisia de la Veneția. Vom veni cu soluțiile juridice. E un rezultat bun și remarcabil, e un succes al PD”, a comentat Candu în cadrul unui briefing al formațiunii.

La referendumul consultativ, peste 744 de mii de alegători au ales opțiunea „pentru” reducerea numărului de deputați în Parlament, iar peste 800 de mii au votat „pentru” ca poporul să poată revoca sau demite deputații.

Publicitate

Rezultatele au fost confirmate, în această dimineață, de Curtea Constituțională.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal