După alegeri, democrații au reluat practica trierii jurnaliștilor. Echipa TV8, cu acces interzis în sediul PDM
Democrații le-au interzis, din nou, jurnaliștilor de la TV8 să participe la evenimentele organizate de PDM. Ajunși la sediul democraților, unde avea loc un briefing de presă, echipa de filmare nu a fost lăsată să intre. În preajma alegerilor parlamentare, jurnaliștii postului de televiziune erau însă lăsați să participe la evenimentele PDM.

„Cardurile noastre de acces așa și nu au fost deblocate. Totuși, am avut acces liber în timpul campaniei electorale, dar și la ultimele briefinguri de presă de după alegeri. Azi am sunat la ușă, așa cum făceam de obicei, dar ni s-a spus că echipa TV8 nu are acces, fără a ni se oferi vreo explicație. Deși am sunat atât purtătorul de cuvânt al PDM, cât și responsabilii de la serviciul de presă, nu ni s-a răspuns la telefon”, a declarat pentru AGORA reporterul TV8 Sergiu Niculiță.
În cadrul briefingului de presă, rugat să explice interdicția aplicată, vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a spus că nu știe acest subiect. „Să adresați întrebărule serviciului de presă. Chiar nu știu ce să vă răspund”, a menționat Candu.
Jurnaliștii posturilor TV8 și Jurnal TV nu au fost lăsați să intre la evenimentele organizate la sediul PDM încă din octombrie 2018. Andrian Candu spunea atunci că „decizia aparține partidului și că aceasta nu este o instituție publică. Iar premierul Pavel Filip a declarat atunci că măsura a fost luată după ce instituțiile ar fi criticat partidul. ONG-urile de media au condamnat însă acțiunile democraților, menționând că, astfel, se încalcă drepturile jurnaliștilor și ale cititorilor.
Vezi și aceste știri

Chicu, pe scenă alături de PD la protestul din 9 iunie: „Dacă o să observați câtă veselie era pe fața mea, o să înțelegeți multe lucruri”. Iată cum explică

Diacov, despre plecarea lui Botnari din PDM: „Am înțeles că vrea să degajeze atmosfera de la Hîncești”

Ultima dorință a lui Botnari în Parlament: „Îmi cer scuze dacă prin gestul meu de azi poate am dezamăgit” (VIDEO)
