Naiul i-a adus premiul I unei tinere din Republica Moldova la un concurs din România. Adriana Babin este artista care a fost apreciată pe măsură în cadrul Festivalului de muzică populară „Florile Ceahlăului”, scrie EA.md.
Tânăra naistă a câștigat premiul I la secțiunea instrumentelor tradiționale. „De data aceasta locul I a însemnat câteva nopți nedormite, ore de așteptare și o experiență pe care am trăit-o pentru prima dată. Mii de mulțumiri domnului Ion Negură pentru încrederea de a merge la acest concurs de una singură, domnului dirijor Călin Corai pentru răbdarea colosală și grija pentru ca lucrările tuturor să iasă la cel mai înalt nivel și, desigur, părinților mei care, ca de obicei, au cea mai mare încredere și îmi oferă toată susținerea de care am nevoie”, a scris Adriana Babin pe rețelele de socializare.
Iată prestația artistei:
EA.md mai scrie că la acest concurs au participat și alți artiști din Republica Moldova care s-au ales cu premii sau mențiuni: Gabriel Nebunu – locul 2, Maria Cibotari – mențiune la secţiunea canto tradiţional, 15-19 ani; Damian Spinei din Drochia – premiul I la secţiunea canto tradiţional, 20-25 ani; premiul „MIHAI BOTOFEI” oferit de Orchestra Ansamblului „Floricică de la munte” a ajuns la Daniel Condrea, originar din Strășeni.
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
