După ce astăzi mai mulți deputați aleși din partea blocului electoral „ACUM” nu au fost lăsați să intre în penitenciarul Rezina pentru a-l vizita pe liderul organizației teritoriale Ungheni a Platformei DA, Gheorghe Petic, Administrația Națională a Penitenciarelor vine cu câteva precizări.Instituția afirmă că întrevederea nu putea fi autorizată fără permisiunea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată în procedura căreia se află cauza penală.
Potrivit ANP, în penitenciarul de la Rezina a fost declarată astăzi zi sanitară, potrivit unui grafic aprobat la începutul anului. Cu toate acestea, administrația penitenciarului a recepționat coletul adus deținutului Petic.
Totodată, instituția afirmă că deputații nu au prezentat o hotărâre a Biroului permanent al Parlamentului pentru a merge să-l viziteze pe Gheorghe Petic.
De asemenea, ANP citează din Codul de executare, care spune că deputații pot vizita instituțiile penitenciare în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu. „Asemenea vizite, evident pot avea loc, fără permisiune specială, în cadrul controlului parlamentar cu respectarea prevederilor Regulamentului Parlamentului și înștiințarea prealabilă a administrației penitenciarului în vederea asigurării securității. Despre un control parlamentar nu am fost înștiințați. În același timp, menționăm că această normă legală nu vine să anuleze procedurile ce ține de vizitarea deținuților sau preveniților în mod individual, proceduri care urmează a fi respectate”, se arată în comunicatul ANP, care declară că acordarea întrevederii este imposibilă din aceste motive.
Astăzi, mai mulți parlamentari ai blocului „ACUM” au merg la penitenciarul nr. 17 din Rezina. Aceștia au declarat că scopul vizitei este o întrevedere cu activistul Platformei DA, Gheorghe Petic.
Recent, Petic declarase că condițiile de detenție din penitenciar sunt foarte proaste, la fel și starea sa de sănătate.
Acesta este cercetat pentru viol, însă declară că este nevinovat și că dosarul său este unul politic. Petic afirmă că dosarul penal i-a fost deschis după ce ar fi demascat o schemă ilegală de contrabandă acoperită de conducerea Ministerului de Interne. Instituția a respins acuzația.
Penitenciarul nr. 17-Rezina este un izolator de urmărire penală.
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
