Peninsula Capului Grim oferă privelişti spectaculoase, cu vaste întinderi acoperite cu vegetaţie ierboasă şi cu apele cristaline ale Oceanului Austral. Această regiune cu peisaje magnifice este şi o normă pentru oamenii de ştiinţă.

Din 1976, acest pământ sălbatic şi bătut de vânturi găzduieşte Staţia de Măsurare a Poluării Aerului din Cape Grim, o infrastructură publică australiană însărcinată cu misiunea - ce pare la prima vedere improbabilă - de a îmbutelia aerul.

„Munca noastră este de a găsi aerul cel mai curat din lume şi de a măsura rata sa de poluare”, a explicat pentru AFP Sam Cleland, angajat al acestei staţii meteorologice, amenajată pe o faleză.

Spre vest, cea mai apropiată masă terestră este Argentina. La sud se află doar Antarctica.

Izolarea staţiei a făcut din aceasta locul perfect pentru a colecta ceea ce mulţi specialişti consideră a fi aerul cel mai pur de pe Terra, scutit da gazele de eşapament şi de fumul ce se degajă de pe plantaţiile de arbori de cauciuc.

Când „Roaring Forties” (vânturi puternice din emisfera sudică) bat dinspre sud-vest, ele nu întâlnesc în calea lor altceva decât marea timp de zile sau chiar de săptămâni.

Citește mai departe pe Agerpres.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!