„I-am comunicat ambasadorului american despre faptul că, probabil, deja săptămîna curentă, voi semna Decretul cu privire la convocarea primei ședințe a noului Parlament”, a scris Dodon pe Facebook.

Potrivit Constituției, Parlamentul de legislatura a X-a va fi convocat de către șeful statului în ședința de constituire în cel mult 30 de zile de la alegeri, adică până la data de 26 martie curent.

În termen de 10 zile de la prima ședință, vor fi constituite fracţiunile parlamentare, care funcţionează în baza regulamentului propriu.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!