„Moldova – perla Europei moderne” sau cum „vând” autoritățile noastre programul cetățeniei prin investiții la Hong Kong

„Moldova – perla Europei moderne” sau cum „vând” autoritățile noastre programul cetățeniei prin investiții la Hong Kong

„Moldova – perla Europei moderne”. Așa se numește un briefing de la Hong Kong, China, la care ar urma să participe și autoritățile de la Chișinău. În cadrul evenimentului, preconizat să aibă loc vineri, 22 martie, va fi prezentat programul dobândirii cetățeniei prin investiții. Asta reiese dintr-un anunț publicat pe site-ul companiei internaționale Henley & Partners. Contactat de AGORA, serviciul de presă de la Ministerul Economiei nu ne-a confirmat, dar nici nu a negat informația, menționând că va reveni cu un apel pe parcursul zilei de astăzi.

„Deținătorii pașapoartelor moldovenești au dreptul să intre fără viză sau să obțină viza la sosire în peste 120 de țări ale lumii, inclusiv Rusia, Turcia și țările din spațiul Schengen. Contribuția minimă pentru obținerea cetățeniei constituie numai 100 de mii de euro din partea solicitantului. Cetățenia este transmisă viitoarelor generații”, se arată în anunțul cu privire la acest eveniment.

Potrivit sursei citate, cu detalii privind programul dobândirii cetățeniei moldovenești prin investiții urmează să vină, în cadrul acestui briefing, secretarul de stat de la Ministerul Economiei Vitalie Iurcu, dar și conducătorul acestui program – Iulia Petuhova.

Lansarea oficială la nivel internațional a programului a avut loc la începutul lunii noiembrie, la Dubai, Emiratele Arabe Unite. Atunci, o delegație a Republicii Moldova, în frunte cu șeful de la Economie, Chiril Gaburici, a participat la Conferința Globală a Reședinței și Cetățeniei.

Vezi și: Cetățenia prin „investiții” în vizor: Cum arată profilul străinilor care și-ar dori să dea bani pentru a locui în Moldova

La 31 mai 2018, Parlamentul a adoptat în lectură finală modificări la legea cetățeniei „prin investiții”. Conform acestora, numele și prenumele persoanelor care vor deveni cetățeni ai Republicii Moldova vor fi secretizate, adică nu vor mai fi publicate în Monitorul Oficial odată cu decretul de acordare a cetățeniei. De asemenea, potrivit noilor amendamente, este exclusă limitarea la 5.000 de cetățenii acordate. Mai exact, limita de 5.000 va fi aplicată doar pentru solicitanții principali, nu și pentru membrii familiilor lor.

Anterior, mai mulți experți, dar și partidele din opoziție au criticat proiectul cu privire la acordarea cetățeniei prin investiții. Spre exemplu, cei de la PAS au declarat că această lege va transforma Moldova „într-un loc al crimelor financiare”. Iar deputații din Primul Parlament au declarat că legea este „inoportună” și „păguboasă”. Democrații au respins însă toate criticile.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.