O persoană a murit, iar altele două au ajuns la spital după un accident produs azi dimineața în localitatea Răducăneni, județul Iași, pe traseul DN 28. Două TIR-uri și un camion au intrat în coliziune, apoi s-au răsturnat, scrie presa locală.
Potrivit primelor informații, un camion care circula dinspre Iași spre Răducăneni a rămas cel mai probabil fără frâne într-o vale lungă, periculoasă și a pătruns pe contrasens. Din față, pe sensul opus (spre Iași), veneau două TIR-uri. Șofer primului mastodont a văzut că riscă să fie izbit de camion, așa că a tras de volan dreapta și a dărâmat gardul unei case, ajungând în curte. Conducătorul celui de-al doilea TIR nu a avut timp să reacționeze și a fost lovit în plin.
Circulația pe traseu a fost blocată. Șoferii au fost nevoiți să ocolească zona după ce biluțe de propilenă au acoperit drumul.
Cele două TIR-uri sunt înmatriculate în Tulcea, iar camionul este înmatriculat în Suceava. Unul dintre cei trei șoferi a murit. Ceilalți doi au fost transportați la spital. Încă un pasager, implicat în acest accident, a fost rănit. Zeci de pompieri au intervenit la fața locului.
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emisă de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
