„Tarifele la gaz, prețul de import la gaz se calculează în fiecare trimestru în baza prețului la petrol pe piețele internaționale. În primul trimestru al anului curent, ele au crescut. Acum, MoldovaGaz trebuie să ia o decizie ce face mai departe. Dar evident trebuie să se adreseze la ANRE, la regulator, pentru ajustarea tarifelor. Dar ajustarea evident că nu e micșorare. Ce facem mai departe? Sunt două soluții. Dacă Dodon se înțelege cu Federația Rusă și încearcă să renegocieze alt preț la gaz, este o situație, și este un Guvern format din partide care sunt pentru relații bune cu Rusia, nu transfugi, nu iar antirusesc, atunci șanse sunt să mergem și să vedem ce facem cu tarifele la gaz, cu prețul de import care ar permite să nu crească tarifele pe intern. Dacă nu, majorați tarifele”, a declarat președintele.

Igor Dodon a spus că problema ar fi mai acută. „De la 1 ianuarie 2020, deja peste 8-9 luni, cel mai probabil, dacă nu sistat total, se va micșora volumul tranzitului de gaze prin Ucraina. Și aici avem o problemă enormă. Eu în calitate de ministru al Economiei, în 2009, am gestionat o astfel de criză, dar ea a fost temporară, pe o perioadă foarte scurtă. Dar acum situația poate să fie mult mai gravă, și asta va fi în plină iarnă. Dacă se sistează tranzitul prin Ucraina, noi de unde o să luăm gaz:? Cine trebuie să meargă să negocieze cu Federația Rusă? La sfârșitul acestui an, expiră și contractul, acordul de primire a gazelor din Federația Rusă. Adică trebuie să fie un Guvern, o majoritate parlamentară, care să meargă să negocieze lucrurile acestea cu Federația Rusă. Acest partener trebuie să fie credibil pentru ruși. Ei nu o să discute cu oricine. Cum să discute cu cei care până acum aruncau cu noroi în Federația Rusă? Va fi foarte dificil. Cel puțin pe aceste două categorii, cum sunt exporturile și prețul la resursele energetice, fiindcă aici nu e doar gazul, aici va fi și electricitatea”, a explicat acesta.

Potrivit președintelui, șanse de evitare a unei crize sunt doar dacă socialiștii ajung la guvernare. „Dacă nu va fi un Guvern, o majoritate parlamentară, vă spun pe șleau cum este, unde vor participa socialiștii, atunci credeți-mă, vom avea probleme. Trebuie să fie un partener credibil. Cu care Federația Rusă să vrea să discute. Președintele este, dar trebuie să fie cineva în Guvern și în Parlament. Cu gazul chiar e o problemă foarte, foarte mare. Pe subiectele economice energetice, situația este deloc nu simplă, și la exporturi, și la tarife. Dacă vor fi socialiștii la guvernare, eu nu pot să știu cu cine, atunci vor fi șanse de a rezolva aceste probleme. Nu vor fi socialiștii, vom avea probleme”, a adăugat Dodon.

Amintim că, recent, după ce Mold-Street a scris că Gazprom mărește prețul de livrare a gazelor pentru țara noastră, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a spus că, la moment, nu există motive pentru creșterea tarifelor pentru consumatorii finali.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!