În acest an, coleta de alimente neperisabile va culmina pe data de 20 aprilie, în Sâmbăta Floriilor, cu o zi de mobilizare națională în care oamenii sunt îndemnaţi de voluntarii Diaconiei să doneze produse alimentare neperisabile pentru a asigura o masă caldă celor care într-adevăr au nevoie. 

Directorul Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei: „Masa Bucuriei” a devenit o tradiție frumoasă de mobilizare şi un simbol de solidaritate în sprijinul oamenilor marcaţi de sărăcie, singurătate şi foame. O masă caldă, care e de fapt o nevoie primară, a ajuns singura preocupare a zilei de azi și de mâine pentru sute de bătrâni. Mulţi dintre ei au avut o profesie şi au ajutat oameni, iar astăzi s-au pomenit în situaţia când la rândul lor au nevoie de un sprijin.

Acum 10 ani, Campania de Paşti a început timid în Chișinău

Astăzi, proiectul uneşte o ţară întreagă,  iar mobilizarea exemplară continuă pe parcursul anului prin gesturi de dăruire din partea  voluntarilor, agenților economici şi altor mii de oameni care răspund prin implicare. Avem toată încrederea că în acest an vom reuşi să fim mai mulţi la „Masa Bucuriei”, iar darul adus de fiecare, prin timpul dedicat sau o donaţie, va fi  prilej frumos de a deschide uşa bătrânilor singuratici cu mult aşteptatul “Hristos a înviat!”. 

În acest an, „Masa Bucuriei”  va avea loc în 100 de magazine din 20 de localități din întreaga țară: Chișinău, Bălţi, Soroca , Sîngerei, Edineţ, Căușeni, Ungheni, Cahul, Ștefan Vodă, Hâncești, Călăraşi, Dondușeni , Cantemir, Ialoveni, Ratuş, Floreşti, Rezina, Şoldăneşti, Străşeni, Măgdăceşti, Cricova.


Posibilități de implicare în campanie:

1.     Aplică în calitate de voluntar completând formularul online.

Ce vei face în acest rol:

  • Lider de echipă – tu ești cel care își formează echipa și gestionezi campania într-unul din magazinele implicate.
  • Voluntar în magazin – tu îndemni și informezi oamenii despre posibilitatea de a dona produse alimentare.
  • Voluntar la sortarea produselor – cel care sortează produsele colectate pe categorii pentru a putea fi distribuite către oamenii nevoiași.


2.     Donează pentru susținerea cantinelor sociale pe e-donații sau prin intermediul terminalelor de plată. Costul unui prânz la cantina mobilă este de 15 lei, iar cu 400 de lei asigur hrana unui bătrân pentru o lună.

3.     Pe 20 aprilie, donează produse alimentare în unul dintre magazinele implicate în campanie.

4.     Organizează o colectă de fonduri în echipa ta. În perioada 15 -21 aprilie adună alături de colegi donații pentru bătrânii de la Cantina Mobilă. Detalii aici.


Toate resursele acumulate în campanie devin prânzul cald, oferit pe parcursul întregului an oamenilor nevoiaşi – beneficiari ai centrelor parohiale şi ai cantinelor sociale din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi organizaţiilor partenere implicate în campanie.

În 2018 au fost donate 41 tone de produse alimentare prin implicarea a 1000 de voluntari.

Campania este organizată cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor și susținerea partenerilor:

Magazine implicate în campanie: Green Hills, Velmart, Linella, IMC Market, Metro, Family Market, Nr1 Market, Fidesco, Fourchette.

Mai multe detalii pe Diaconia.md



Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!