Dodon a declarat că „a observat și a simțit disponibilitatea, de la aceste trei partide, de a evita anticipatele și de a crea o majoritate”.
„Cum anume - toți au opinii diferite. Dar indiferent de forma în care se dorește formarea unei guvernări, important e că se dorește dialog, și asta e un pas important înainte, care nu a fost până acum. La ce formulă se va ajunge – majoritară formalizată sau minoritară – depinde de ei. Am auzit de la conducerea partidelor că sunt disponibili să promoveze legi și hotărâri, decât funcții. Funcțiile mai puțin contează acum. Însă practic toți au legi, sociale sau anticorupție”, a declarat președintele.
Dodon a menționat că le-a sugerat fracțiunilor să „găsească posibilitatea să discute între ei”.
„Le-am amintit ceea ce am spus și în plen: nu voi accepta o majoritate parlamentară formată din transfugi. Invit pe 2 aprilie, la ora 12:00, toate partidele împreună. Dacă vor discuta până atunci – e bine. Dacă nu – poate îi pun aici la masa de negocieri și încep și ei a se mișca mai repede”, a glumit șeful statului.
Amintim că astăzi la reședința de stat au venit, pe rând, PSRM, PD și reprezentații blocului ACUM.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.