Trei deputați PPDA cer explicații de la MAI și Ministerul Justiției în cazul aplicării gazelor lacrimogene asupra susținătorilor lui Gheorghe Petic (DOC)

Trei deputați PPDA cer explicații de la MAI și Ministerul Justiției în cazul aplicării gazelor lacrimogene asupra susținătorilor lui Gheorghe Petic (DOC)
Foto: Parlament/Flickr


Deputații fracțiunii PPDA în Parlament, Alexandru Slusari, Chiril Moțpan și Stela Macari, au expediat o solicitare la adresa miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, Victoria Iftodi și Alexandru Jizdan. Ei cer miniștrilor să explice de ce oamenii legii au pulverizat gaze lacrimogene în mulțimea care a venit să-l susțină pe Gheorghe Petic, în ziua condamnării sale.

Deputații cer ca Iftodi și Jizdan să explice „circumstanțele aplicării forței și gazelor lacrimogene”, dar și să numească persoana care a dat ordinul.

„Noi nu am uitat și nu vom uita nimic. Cerem explicații exhaustive referitor la aplicarea absolut nejustificată a forței din partea poliției și „gazificarea” activiștilor noștrii pe data de 20 martie la Orhei, când noi am venit să-l susținem pe camaradul nostru Gheorghe Petic. Călăii propriului popor oricum vor fi trași la răspundere”, a scris autorul solicitării, Alexandru Slusari.

Amintim că poliția și-a justificat actul prin faptul că un angajat al Inspectoratului Național de Patrulare ar fi fost bruscat, inclusiv fizic, de unul dintre protestatari. În plus, omul legii ar fi fost amenințat cu răfuială fizică de către un bărbat din mulțime, iar asta l-ar fi motivat să pulverizeze gazul lacrimogen. 

Asociația Promo-LEX a catalogat utilizarea gazului lacrimogen drept „o măsură disproporționată”. Potrivit asociației, la protest participau circa 40 de persoane, iar cei circa 20 de polițiști prezenți erau suficienți pentru a asigura manevrele necesare fără a aplica mijloace speciale.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Amânările se țin în lanț și la Chișinău! O nouă ședință din dosarul Șor, transferată pe altă dată. Care este motivul

Amânările se țin în lanț și la Chișinău! O nouă ședință din dosarul Șor, transferată pe altă dată. Care este motivul

E oficial: Boris Marcoci este candidatul PAS la alegerile locale din Bălți

E oficial: Boris Marcoci este candidatul PAS la alegerile locale din Bălți

La toaletă, doar cu certificatul de vaccinare. Olanda introduce o nouă restricție anti-COVID-19

La toaletă, doar cu certificatul de vaccinare. Olanda introduce o nouă restricție anti-COVID-19

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Veaceslav Platon a depus o plângere pe numele Maiei Sandu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România. Acesta spune că i s-ar fi încălcat dreptul la demnitate (DOC)
  • 3
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 4
    Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.