Un bărbat a murit după ce o grenadă i-a explodat în mână, chiar în curtea casei sale

Un bărbat a murit după ce o grenadă i-a explodat în mână, chiar în curtea casei sale

Caz tragic în sectorul Râșcani al Capitalei. Poliția a anunțat că în această seară, în jurul orei 19:00, un bărbat a decedat după ce o grenadă i-a explodat în mâini, în timp ce el se afla în curtea casei.

„Un bărbat în vârstă de 50 de ani, aflându-se la domiciliu, ar fi provocat explozia cu o grenadă. Bărbatul a fost transportat la spital, unde a decedat. Motivul preliminar ar fi sinuciderea. Poliția se află la fața locului și urmează să stabilească toate circumstanțele”, se arată într-un comunicat al poliției.

Două accidente similare s-au produs, recent, la Tiraspol și Bălți. Cea mai recentă a avut loc în februarie, într-un bloc de locuit din Tiraspol. Ca urmare a deflagrației, un bărbat a murit, iar altul a fost grav rănit.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cel puţin 19 oameni au murit şi 10 au fost dați dispăruţi în urma unei avalanşe în Himalaya

Cel puţin 19 oameni au murit şi 10 au fost dați dispăruţi în urma unei avalanşe în Himalaya

Doi polițiști de frontieră, reținuți pentru că ar fi facilitat contrabanda a 700 de mii de țigări (VIDEO)

Doi polițiști de frontieră, reținuți pentru că ar fi facilitat contrabanda a 700 de mii de țigări (VIDEO)

20.000 de țigări camuflate în pereții unui microbuz, depistate de către angajații Serviciului Vamal

20.000 de țigări camuflate în pereții unui microbuz, depistate de către angajații Serviciului Vamal

Advertoriale
Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.