Mai mulți câini maidanezi au fost adăpostiți în incinta unui centru comunitar din orașul Bălți. Decizia ar fi fost luată de către unii angajați ai instituției, scrie tvn.md. Potrivit sursei citate, lătratul de câini, dar și mirosul este deranjant atât pentru pacienți, cât și pentru medicii de familie. Cei din urmă susțin că totul s-ar fi întâmplat cu acordul șefei Serviciului Sănătate a Primăriei Bălți.
Centrul comunitar arendează de aproape cinci ani, cu titlu gratuit, un sediu în incinta Centrului Medicilor de Familie. Recent, medicii au descoperit că în spațiul destinat bolnavilor de tuberculoză sunt întreținuți mai mulți câini.
„Zilnic, în ultimele două săptămâni aud lătratul câinilor. Sunt mulți. Vreo 5-10 câini, precis. Cred că este periculos pentru sănătatea oamenilor aflarea acestor căței în instituția publică”, susține un locuitor al orașului.
Sursa citată notează că Administrația Medicilor de Familie urmează să clarifice situația:
„Din Centrul Comunitar pentru combaterea tuberculozei și lucrul cu persoanele și rudele persoanelor care sunt bolnave de tuberculoză răsună hămăit de câini. Și nu de un câine, dar de mai mulți câini. Mă miră faptul că dintr-o organizație guvernamentală cu servicii medicale chiar și de profilaxie se aude hămăit. Am depus cerere la comisariatul de poliție”, a declarat șeful Centrului Medicilor de Familie Bălți, Veaceslav Batîr.
Responsabilii de la Centrul Comunitar nu au fost de găsit de către jurnaliști.
Șefa Serviciului Sănătate din cadrul Primăriei Bălți nu consideră că situația creată la Centrul Comunitar ar fi una ieșită din comun:
„-Cum pot fi ținuți câinii acolo?
-Foarte simplu. Care este problema?”
Specialiștii Centrului de Sănătate Publică spun că întreținerea animalelor într-o instituție medicală este strică interzisă.
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emise de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
